Reactualizat la:

Buruieni în loc de locomotive?

Buruieni în loc de locomotive?
REŞIŢA – Dacă terenul de sub parc nu este recuperat de municipalitate, locomotivele vor fi mutate, iar parcul va deveni… zonă verde, amenajată sau nu, după cum spune Mihai Stepanescu, primarul municipiului.

 (13 comentarii)

Rectifica

Problema terenului pe care se aşterne Muzeul de Locomotive din municipiu a fost adusă în actualitate, recent, de primarul Mihai Stepanescu cu ocazia transmiterii unei solicitări către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Potrivit documentului, municipalitatea solicita autorităţii să analizeze urgent dosarul celui care are teren sub muzeu, mai ales că acesta fusese acceptat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi să acorde măsurile reparatorii în cuantum de 1.490.000 de lei.

Primăria a cerut urgentarea procedurilor, întrucât terenul se află „într-o zonă în care Consiliul Local al municipiului, împreună cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a demarat un proiect în vederea obţinerii de fonduri europene pentru reabilitarea şi modernizarea Parcului de Locomotive, simbol al Reşiţei şi al Caraş-Severinului“. Lucrările acestui proiect sunt, potrivit aceluiaşi document, într-o fază avansată, iar faptul că proprietatea asupra terenului aparţine altcuiva duce la imposibilitatea accesării fondurilor europene şi, implicit, la nefinalizarea iniţiativei demarate.

Surpriza nu constă însă în mutarea muzeului de locomotive, în cazul în care proprietarul nu-şi primeşte despăgubirile, despre care aţi mai putut citi în Jurnal CS. „În planul urbanistic general, terenul trebuie să fie destinat investiţiilor. Indiferent ce doreşte proprietarul, dacă dorim noi, comunitatea, zonă verde, amenajată sau neamenajată, aşa va fi!“, a precizat primarul. Cu alte cuvinte, dacă nu se rezolvă acum problema terenului, muzeul va fi mutat, dar locaţia tot la autoritatea locală va ajunge. Dar nu pentru muzeul de locomotive, ci pentru un eventual… parc, amenajat sau lăsat vraişte.

Este drept că, potrivit unui studiu recent efectuat de Centrul de Cercetare al Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, Parcul de Locomotive nu constituie, pentru turiştii care vin în judeţ, un obiectiv prioritar de atracţie turistică. Şi asta poate din cauza carenţelor de promovare. Dar să sperăm totuşi că, pe stema municipiului de pe Bârzava, în locul locomotivei, nu va trona o tufă…

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou