REŞIŢA – Prima şedinţă ordinară de consiliu de anul acesta le-a adus o veste bună tinerilor care studiază în unităţile de învăţământ reşiţene. Atât elevii care primeau burse de studii sau de merit, cât şi cei care aveau dreptul la burse sociale vor primi, de anul acesta, mai mulţi bani din partea autorităţilor locale.
Asta pentru că bugetul municipiului de pe Bârzava a fost amendat, la iniţiativa consilierului local Marius Bălean, cu o prevedere care majorează bursele acordate atât elevilor care au obţinut rezultate deosebite, cât şi celor cu probleme sociale. „În şedinţa de consiliu am venit cu un amendament la bugetul local prin care am suplimentat acest cont cu 62.000 de lei. Asta înseamnă că, pentru elevi, cota burselor va creşte. Cu titlu de exemplu, bursele de performanţă vor creşte de la 40 de lei la 100 de lei, iar cele sociale de la 22 de lei, la 30 de lei“, după cum ne spune Marius Bălean.
Potrivit consilierului local, banii au fost luaţi de la un alt capitol, mai exact de la cheltuieli materiale. „Am întreprins acest demers datorită întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii consiliilor elevilor din mai multe instituţii de învăţământ. Ei au venit cu mai multe propuneri, am reuşit să le centralizăm, iar în şedinţa de consiliu, împreună cu colegii mei, le-am aprobat. Şi suma acoperă necesarul pentru toţi beneficiarii“, a mai precizat Marius Bălean. Potrivit acestuia, în fiecare an, autoritatea locală a alocat fondurile necesare pentru acordarea unui număr de 940 de burse.