Reactualizat la:

Bursa educaţională militară

Bursa educaţională militară
REŞIŢA – O acţiune inedită de recrutare a tinerilor interesaţi de cariera militară se va derula în judeţ.

Rectifica


Reprezentanţii Centrului Militar
Judeţean Caraş-Severin
au prezentat
luni intenţia de a organiza
săptămâna aceasta o acţiune
inedită, Bursa locurilor educaţionale
din Ministerul Apărării
Naţionale
, acţiune ce se va derula
în cele două municipii ale judeţului.


Prima va avea loc în 26 martie, între orele
10.00 şi 14.00, în sala de conferinţe
din foaierul Sălii Polivalente,
următoarea a doua zi, în acelaşi
interval orar, la CerculMilitar din Caransebeş, a
precizat lt. col. Ion Pasăre, comandantul
CMJ
.


Acţiunea se adresează tinerilor cu
vârsta între 14 şi 26 de ani care
doresc să urmeze o carieră militară, dar
în special elevilor claselor a VIII-a şi a
XII-a.


Au fost invitaţi să participe ofiţeri,
studenţi şi elevi de la diferite
unităţi militare din
învăţământ, inclusiv
soldaţi gradaţi voluntari de la o unitate
care a participat în misiuni internaţionale,
care vor purta discuţii cu tinerii
interesaţi, vor împărtăşi
experienţe şi le vor arăta armamentul
şi aparatura care vor fi expuse.

Trebuie precizat că ofertaMApN este una dintre cele mai
atractive, absolvenţii beneficiind de
repartiţii.


Antoniu Mocanu


antoniu.mocanu@informmedia.ro

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliţiştii l-au lăsat şi fără armă, şi fără gloanţe
REŞIŢA - Mai mult decât atât, i-au făcut şi dosar penal! Totul s-a întâmplat în 22 octombrie, când [...] mai multe »
La Caransebeş, spitalul ia „partea leului“ la rectificare
CARANSEBEŞ - Dacă la începutul anului, bugetele locale primeau o lovitură puternică prin scăderea impozitului pe [...] mai multe »
Primăria Anina cere în instanţă refacerea unor străzi
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Aquacaraş, Gheorghe Filipescu, susţine că este dreptul Primăriei să dea în judecată o [...] mai multe »
Percheziţii la o bandă de hoţi din Reşiţa
REŞIŢA - În cartierele reşiţene Mociur şi Govândari au fost puse în scenă nu mai puţin de şapte percheziţii [...] mai multe »
Popa nu renunţă la tiroliana de pe funicular
REŞIŢA - Asta deşi proiectul depus iniţial spre finanţare pe fonduri europene a fost respins. Într-o primă [...] mai multe »
ATOP: comisia care arată că politica e doar un joc viclean
CARAȘ-SEVERIN - Liberalii au câştigat un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică chiar cu sprijinul unor [...] mai multe »
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou