„Este o premieră pentru Reşiţa“ – acestea au fost cuvintele rostite de către Octavian Ţunea, prefectul judeţului, după încheierea prezentării făcute de Victor Gioncu, profesor doctor inginer şi membru al societăţii bănăţene de seismologie, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
În această prezentare susţinută pe 13 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Reducerii Dezastrelor, profesorul Gioncu a vorbit despre cutremurele din Banat şi despre pericolele la care suntem supuşi în cazul unui seism.
Profesorul a explicat asistenţei importanţa întocmirii studiilor de risc la cutremure de către oraşele mari, dând ca exemplu Italia, unde localităţile au întocmite asemenea studii iar autorităţile au consolidat clădirile publice cu risc seismic. În schimb, „noi ne-am mulţumit să punem buline roşii pe aceste clădiri“, spunea specialistul, care a mai precizat şi că există o diferenţă majoră între cutremurele de Vrancea, considerate de adâncime, şi cele bănăţene, de suprafaţă: „în Banat, proiectarea construcţiilor ar trebui să se facă după alte prescripţii decât cele de la Bucureşti. Cutremurele bănăţene sunt scurte, afectează clădirile din zidărie, iar proiectanţii ar trebui să ţină cont de asta“.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro