ANINA – Situat la câțiva kilometri de orașul Anina, la 640 de metri altitudine, lacul Buhui este înconjurat de o frumoasă pădure de brad şi fag, având o suprafață de 9,8 hectare. Tot aici se afla si unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă (3.217 m) cunoscute din România, Pârâul Buhui.
Aflat pe teritoriul administrat de Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, lacul este un punct turistic şi de belvedere important aflat ca jalon în drumul silvicultorilor către pădurea virgină de fag Izvoarele Nerei. Ultima vizită a avut loc acum câteva zile, când o echipă de 20 de silvicultori germani au efectuat studii în rezervaţia amintită şi au făcut cercetări privind fenomenul de uscare a anumitor specii din zonă. Vizita s-a finalizat cu un protocol de cercetare încheiat cu administraţia parcului, pentru o bază de date comună. Am mers pe urmele echipei, împreună cu directorul administraţiei parcului, Sorin Tudorescu şi cu unul dintre rangeri. Călătorul care reuşeşte să treacă peste tristeţea impusă de peisajul Aninei, jumătate industrial, jumătate cu oameni care nu mai ştiu să zâmbească, ajunge la o răscruce unde o placă informativă cochetă, din lemn, îndeamnă către lacul Buhui.
Cel mai important hop de trecut pentru turistul avid de pădure şi răcoare este drumul ce duce către ţintă… Cei care ţin la maşinile lor vor trebui să reziste, pentru că gropile durează peste un kilometru şi trebuie să dovedeşti veleităţi de şofer off-road ca să scapi cu şasiul întreg. Apoi urmează un drum pavat cu pietre.
Cu toate acestea, peisajul îndepărtează orice îngrijorare de acest fel, pentru că, deasupra drumului se creează adevărate bolţi de verdeaţă, iar arborii de pe margine îndeamnă la linişte şi introspecţie. Deodată, printre brazi, se zăresc licrăriri de lumină, ca bucăţi din soare ce lucesc printre copaci – lacul. Peisajul se schimbă, devine mai larg, se văd amenajări cochete. Maşina trece peste un pod cu balustrade unduitoare şi, la mijlocul acestuia, se vede o buturugă de arbore scorburos. Lămuririle vin de la ranger: sunt coşuri de gunoi care se integrează în peisaj.
Ajungem la cabana Buhui, construită şi administrată de Direcţia Silvică. Ne întâmpină administratorul, Nicolae Şuşara. Am fost deja avertizaţi că, deşi nu are şcoală de ghizi, este cel mai bun cunoscător al împrejurimilor şi naturii. Ne face un scurt istoric al zonei, al lacului, al cabanei şi al speciilor de arbori în mijlocul cărora ne aflăm. Între timp, meticulos, ne arată sute fotografii pe care le-a şi developat şi le-a adunat în mai multe albume, unde putem admira atât peisaje, cât şi specii de fluturi, salamandre, insecte şi alte capodopere fotografice.
„Încă din 1936 a fost o crescătorie de păstrăvi aici, după care lacul a fost mărit. Crescătoria se vede când scade apa în lac. Sala mare a cantonului este din 2005, de când sunt şi eu aici. M-a atras aici lacul şi peştera Buhui. Este o energie benefică pe care o simt prin toţi porii. Vara este plin de turişti şi sunt mulţi oameni care vin să cerceteze. Îi atrage pădurea, care e aparte, începând de la douglasul verde de America, larice, pinul silvestru şi cel negru, brad, paltin, frasin, anin. Ne-am obişnuit cu vizitele lor şi înţelegem că doresc să studieze pădurea noastră ca pe un model. Şi turiştii pleacă de la noi cu o dragoste mai mare faţă de natură şi înţeleg că trebuie să o protejeze“, ne-a spus Nicolae Şuşara.
Directorul parcului, Sorin Tudorescu, apreciază că sunt peste 200 de specialişti care vin anual din mai multe ţări europene pentru a vizita pădurile din zonă şi poposesc un moment la lac. Străinii împărtăşesc din cercetările lor şi îşi declară dorinţa de a ajuta la conservarea zonei şi a bogăţiilor silvice din parc.
Flavius Rotariu