Reactualizat la:

Bugetul Resitei, „plombat“ cu asfaltari, abonamente si monumente

Bugetul Resitei, „plombat“ cu asfaltari, abonamente si monumente
REŞIŢA – O rectificare bugetară binevenită ne aduce banii necesari pentru drumuri, şcoli şi nu numai. Vom avea bani pentru plombele de pe străzile Reşiţei, dar şi pentru decontarea pe jumătate a abonamentelor elevilor, pe transportul local.

 (2 comentarii)

Rectifica

Aleşii reşiţenilor au mutat 150.000 de lei de la asistenţă socială la învăţământ, suma urmând să fie folosită la decontarea unui număr de aproximativ 3.000-5.000 de abonamente lunare. Iar aproape de zece ori mai mult, adică 1.150.000 de lei, vom plăti pentru ISPA.

Anul acesta, şcolile se vor încălzi cu 3.000.000 de lei, iar viitorul monument dedicat Revoluţiei din 1989 se va realiza cu 10.000 de lei. A fost planificată şi o nouă reparaţie a fântânii cinetice din Centrul Civic, pentru care suma alocată iniţial, de 120.000 de lei, a fost redusă la 82.000 de lei. A crescut, în schimb, suma alocată achiziţionării de semafoare, ce vor împânzi Reşiţa pe 138.000 de lei, în loc de cei 100.000 de lei repartizaţi iniţial. De asemenea, a fost alocată o sumă de 70.000 de lei pentru achiziţionarea de mobilier pentru Casa Municipală, ce deja a dat un suflu nou edificiului.

Camerele de supraveghere ale Direcţiei de Patrimoniu ne vor costa 251.977, în loc de 159.977 de lei, iar asfaltările şi-au primit birul cuvenit. Astfel, plombele de pe Calea Timişoarei ne-au costat 50.000 de lei, dintre care 15.000 de lei reprezintă manopera, deşi lucrările au fost realizate în regie proprie, de către angajaţii municipalităţii.

În bugetul rectificat, mai avem 60.000 de lei pentru reabilitat parcări cu zgură şi piatră spartă, 15.000 de lei pentru parcarea de pe Aleea Gugu, dar şi 220.950 lei pentru capitolul „gestionare câini“, din care 127.000 reprezentând manopera, iar 93.950 – materiale.

Antoniu Mocanu

Taguri: , ,


Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou