Reactualizat la:

Buchinul pierde firmele mari

Buchinul pierde firmele mari
CARANSEBEŞ – Tribunalul Caraș-Severin s-a pronunțat în litigiul privind limitele administrativ-teritoriale dintre Caransebeș și Buchin.

 (1 comentariu)

Rectifica

Instanța cărășeană a dat câștig de cauză municipalității de pe Timiș și Sebeș, ce solicitase respectarea limitelor de hotar din planurile cadastrale ediția 1913. Potrivit documentelor, municipiul Caransebeş este proprietarul de drept al terenurilor pe care îşi desfăşoară acum activitatea agenţi economici importanţi precum AWS, Massiv Forest sau Benning, fapt atestat şi de extrasele de carte funciară, documente de care nu s-a ţinut însă cont când s-a trasat cu ani în urmă limita teritorială a comunei Buchin. Experții susțin că zona în litigiu, aproximativ 350 de hectare, a fost inclusă nelegal in teritoriul administrativ al comunei învecinate cu municipiul Caransebeș.

„Este un act de dreptate pentru Caransebeș. Acțiunea de reîntregire a teritoriului municipiului în granițele lui legale și firești era o obligație administrativă și morală a mea, ca primar dar și ca cetățean. Faptul că au venit aici mulți investitori atrași de Caransebeș, într-o zonă care legal și istoric ne aparține, fiind atrași de oportunitățile municipiului și de toate rețelele noastre de utilități, ne determină încă odată în plus să ne recuperăm zona sudică a orașului, fără să jignim sau să supărăm cetățenii și primăria din Buchin, care sper să înțeleagă demersul nostru firesc și normal. Este moștenirea lăsată de înaintașii noștri și trebuie să o readucem acasă”, a declarat primarul Marcel Vela.

Aşteptăm şi părerea primarului comunei Buchin, Gheorghe Coilă, care miercuri nu ne-a răspuns la telefon.

Nina Curiţa



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Olariu: La liceul nostru, elevii nu vor pierde ani din viata
CARANSEBEŞ - Nou apărut în peisajul învățământului caransebeșean, Liceul Tehnologic Max Ausnit, care [...] mai multe »
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou