Reactualizat la:

Bucati din noua termoficare, nerentabile

Bucati din noua termoficare, nerentabile
REŞIŢA – După ce s-a investit în reabilitarea a două din cele trei puncte termice propuse, s-a constatat că acestea nu mai au abonaţi cărora să le furnizeze încălzire şi apă caldă.

 (2 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă se spunea că termoficarea Reşiţei este nerentabilă din vina conductelor, iată că există şi alte elemente care trag în jos ce-a mai rămas din vechiul sistem cu nume înnoit mereu. În 2011, aleşii urbei au decis să finanţeze reabilitarea sistemului centralizat prin programele „Termoficare 2006-2015, căldură şi confort“, respectiv „Reabilitare sistem termoficare – minipuncte termice zona PT 18, PT 22, PT 29 în municipiul Reşiţa“.

În respectivul an, a fost acordată finanţarea pentru zona PT 18, iar în 2013 au fost obţinute două milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, pentru zona PT 22. Valoarea contractului semnat între primărie şi vechiul CET cu nume nou a ajuns, însă, la peste trei milioane de lei, termenul de finalizare fiind fixat pentru prima jumătate a acestui an.

Ei, bine, când reabilitările au cheltuit 87,93% din bugetul alocat, reprezentanţii municipalităţii au constatat că lucrarea nu mai este rentabilă. „Ţinând cont de numărul în continuă scădere al abonaţilor sistemului centralizat de încălzire pe tronsonul care mai este de executat, considerăm continuarea lucrărilor nerentabilă şi propunem recepţia la termen a acestora“, se arată într-o informare a Direcţiei Tehnice.

De fapt, „marele“ punct termic 22 din Govândari (din zona Cinematografului „Dacia“), are arondate 192 de apartamente, din care doar 20 beneficiază de sistemul centralizat de încălzire (19 dintre acestea fiind branşate şi la apa caldă menajeră).

Antoniu Mocanu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou