REȘIȚA – Înaintea referendumului de săptămâna trecută, prea puţini, inclusiv dintre britanici, s-au gândit la ce va urma. Dar iată că un rezultat care, în urmă cu câţiva ani, ar fi fost imposibil de luat în considerare, s-a întâmplat şi chiar unii dintre cei care au votat pentru ieşire de-abia acum realizează ce-au făcut.
Pe termen scurt, pentru Regatul (încă) Unit, lucrurile nu vor fi foarte grave. Marea Britanie rămâne pentru cel puţin încă doi ani în Uniune, lira îşi va reveni treptat după şocul referendumului, iar englezii îşi vor putea controla singuri graniţele şi negocIa tratatele (două dintre subiectele despre care „independenţii“ au ţipat în gura mare). Însă pe termen lung, situaţia Regatului e mai sumbră. În primul rând, scoţienii deja au anunţat că vor şi ei un nou referendum pentru independenţă şi, având în vedere că la cel din 2014 doar 55% au votat pentru rămânerea în Marea Britanie în timp ce acum 62% au votat pentru rămânerea în UE, rezultatul ar fi aproape sigur. Ba, mai mult, fostul premier scoţian Alex Salmond a propus deja ca Scoţia să rămână în UE în locul Marii Britanii. Ca fapt divers, singura resursă importantă pe care o mai are Regatul e petrolul din Marea Nordului, iar acesta e situat în zona care ar reveni Scoţiei. Iar în ceea ce priveşte „independenţa“ lor, au uitat un mic amănunt – Marea Britanie nu mai e de mult o superputere, iar ideea că vor putea negocia tratate în condiţii mai favorabile singuri decât ca parte a uneia dintre cele mai puternice organizaţii din lume e dincolo de ridicol.
De cealaltă parte a Canalului Mânecii, următoarele 6-12 luni vor hotărî viitorul Uniunii. În clipa de faţă, teama cea mai mare o reprezintă un efect de domino. Pe valul rezultatului Brexit şi al atentatelor, fluturând steagurile şi demonizând imigranţii (apropo, dragi români naţionalişti, vă mai amintiţi că acum câţiva ani noi şi bulgarii eram cei folosiţi pentru a băga spaima-n prostime?), Le Pen în Franţa, Wilders în Olanda, M5S în Italia se agită şi vor la rândul lor referendumuri, cu intenţia declarată de a ieşi din UE. Însă Brexit e un binevenit duş rece. Dacă s-a ajuns la acest val de naţionalism imbecil, o parte din responsabilitate aparţine chiar UE. Birocraţia şi încetineala Bruxelles-ului au devenit proverbiale, iar Uniunea s-a extins prea mult şi prea repede. Ieşirea Marii Britanii trage un semnal de alarmă asupra unor probleme interne care, pe fondul unui optimism absurd, au fost prea mult timp ignorate, şi ne aminteşte că UE nu e perfectă şi intangibilă; din contra, are vulnerabilităţile sale şi, ca orice organism, e obligat să evolueze pentru a nu dispărea.
Întrucât, în orice condiţii, e clar că Marea Britanie are mai mult de pierdut decât de câştigat de pe urma Brexit, nu pot să nu mă gândesc şi la o explicaţie alternativă. De nenumărate ori britanicii, inclusiv David Cameron, au folosit o ameninţare mai mult sau mai puţin voalată cu ieşirea pentru a obţine diverse scutiri de la regulile europene pentru Regat. În condiţiile în care acest referendum nu este obligatoriu iar Parlamentul britanic poate decide să respingă ieşirea, oare să fie doar o tentativă de şantaj pentru a obţine noi clauze speciale în schimbul ignorării rezultatului de săptămâna trecută? Această teorie ar explica şi răspunsul dur şi imediat al Berlinului şi Parisului, care au cerut Londrei să activeze procedura de ieşire din Uniune cât mai repede. Într-adevăr, e o teorie implauzibilă, însă dacă britanicii chiar au încercat o cacealma atât de riscantă, rezultatele vor fi extreme de dureroase pentru ei.
Foto: euractiv.ro