Reactualizat la:

Botezul Prinţului Louis are loc luni la capela regală din palatul St. James din Westminster

Botezul Prinţului Louis are loc luni la capela regală din palatul St. James din Westminster
Botezul Prinţului Louis, cel de-al treilea copil al cuplului format din prinţul William şi Kate Middleton, adună familia regală britanică la Westminster pentru evenimentul care va avea loc luni după masă în capela St. James.

Rectifica

Ceremonia de botez a prinţului Louis este programată luni după masă la capela regală din palatul St.James din Westminster, locul de care sunt legate de secole evenimentele religioase ale Casei Regale britanice.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, este cel care oficiază luni ceremonia. Evenimentul ar fi prima manifestare publică la care prinţul William şi Kate, Ducele şi Ducesa de Cambrige, Prinţul George şi Prinţesa Charlote apar ca familie, arată Express.

Lista invitaţilor încă nu a fost făcută publică, dar presa britanică speculează că Regina Elisabeta ar urma să participe cu toate că nu este atât de sigur că soţul său, Ducele de Edinburgh, va fi prezent. Acesta s-a retras din îndatoririle regale în mai 2017, totuşi a mai fost prezent din când în când la evenimente publice alături de Regină.

Naşii copilului urmează să fie anunţaţi în timpul ceremoniei care va dura 40 de minute. Fraţii mai mari ai prinţului, George şi Charlote, au avut câte şapte şi, respectiv, cinci naşi, aleşi dintre apropiaţii familiei. Botezul regal este văzut ca o ceremonie intimă, la botezul prinţului George, din 2013, fiind invitate 22 de persoane, iar la cel al prinţesei Charlotte, în 2015, fiind prezenţi 30 de oaspeţi.

Dintre tradiţiile familiei regale pe care presa britanică se aşteaptă să le vadă reluate la St. James se numără folosirea baptisteriului sau cristelniţei Lily Font, care a fost folosit pentru a păstra apa de botez a membrilor familiei regale în ultimii 178 de ani. Conceput de Prinţul Albert în 1840, acesta este inclus între bijuteriile coroanei fiind realizat din argint aurit. Pentru ceremonie ar urma să fie transportat la capelă de la Turnul Londrei, arată Daily Star.

Şi apa folosită pentru botez este specială, obiceiul familiei regale fiind să aducă apă din râul Iordan. Una dintre vedetele ceremoniilor anterioare este un cărucior de epocă acelaşi în care au fost plimbaţi după botez fraţii micului Louis. Potrivit presei britanice acelaşi cărucior apare în imaginile care îi înfăţişau pe Prinţul Andrew, ducele de York şi pe Prinţul Edward, Conte de Wessex în anii ’60.

Prinţul Louis, al treilea copil al Prinţului William şi al soţiei sale Kate s-a născut pe 23 aprilie. Botezul are loc la capela regală unde au fost celebrate nunţile Reginei Victoria cu prinţul Albert sau cea a Regelui George al V-lea cu regina Mary.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
Filmul de science-fiction “Alita: Battle Angel” pe primul loc în box-office
Filmul de science-fiction "Alita: Battle Angel" a preluat conducerea box-office-ului nord-american. mai multe »
Queen va cânta live la gala premiilor Oscar
Trupa rock britanică Queen va cânta live la gala de duminică a Oscarurilor, au declarat luni organizatorii, în urma [...] mai multe »
Ozzy Osbourne și-a anulat concertele. Se reface după pneumonie
Ozzy Osbourne şi-a anulat o serie de concerte pe care urma să le susţină în cadrul unui turneu pentru a se reface [...] mai multe »
O fostă actriță din “Melrose Place”, la închisoare
O fostă actriţă din "Melrose Place" a fost condamnata la cinci ani de închisoare pentru un accident mortal pe care [...] mai multe »
Poliţist anchetat după ce a ordonat să se tragă fără avertisment asupra rapperului 50 Cent
Comandantul adjunct al unui post de poliţie din New York este anchetat după ce ar fi cerut subordonaţilor să tragă [...] mai multe »
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Orlando Bloom s-au logodit de Valentine’s Day
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Orlando Bloom s-au logodit joi, de Valentine's Day, după o relaţie cu suişuri [...] mai multe »
Actorul de origine romană Sebastian Stan, distribuit într-o producţie Netflix
Sebastian Stan, cel mai în vogă actor de origine română, revine pe marile ecrane [...] mai multe »
Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace de premierul japonez la cererea SUA
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace în [...] mai multe »
O vedetă de televiziune din Statele Unite a donat 1 milion de dolari mai multor fani
Vedeta TV americană Ellen DeGeneres a donat suma de 1 milion de dolari mai multor fani ai săi care au făcut acte de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou