REŞIŢA – Începând din data de 15 noiembrie, reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială şi cei ai celui de Poliţie Locală din Reşiţa au demarat o acţiune comună privind identificarea persoanelor fără adăpost de la nivelul municipiului Reşiţa.
„În urma verificărilor au fost depistate şi identificate trei persoane care au refuzat să fie conduse la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din Caransebeş, motivând că doresc să locuiască în localitatea Dognecea, la rude. Precizăm că persoanele fără adăpost, depistate la nivelul municipiului Reşiţa, pot fi găzduite temporar la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de unde vor fi îndrumate spre Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din Caransebeş“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Acţiunile comune dintre cele două servicii ale municipalităţii, cel de Asistenţă Socială şi cel de Poliţie locală, vor continua pe întreaga perioadă a sezonului rece, potrivit documentului citat.