Reactualizat la:

Boris Johnson afirmă că este timpul ca procesul Brexit să fie finalizat, după victoria obţinută marţi în Parlament

Boris Johnson afirmă că este timpul ca procesul Brexit să fie finalizat, după victoria obţinută marţi în Parlament © Foto: UE
Premierul britanic Boris Johnson a declarat, marţi, este timpul ca procesul Brexit să fie finalizat, după ce Camera Comunelor a aprobat propunerea sa privind organizarea de alegeri anticipate pe data de 12 decembrie, informează agenţia de ştiri Reuters.

“Este timpul să unim ţara şi să realizăm Brexit-ul”, a declarat Johnson în cadrul unei întruniri a parlamentarilor conservatori.

Camera Comunelor a aprobat, marţi seară, cererea premierului Boris Johnson de organizare a unui scrutin parlamentar anticipat pe 12 decembrie, în eforturile pentru depăşirea crizei Brexit.

Premierul Boris Johnson a introdus în Camera Comunelor un proiect de lege care prevede convocarea alegerilor parlamentare anticipate prin modificarea legii de desfăşurare a scrutinului la data fixată pentru finalul actualei legislaturi. Moţiunea de convocare a alegerilor parlamentare a fost aprobată cu 438 de voturi pentru şi 20 împotrivă, relatează Sky News. Această moţiune avea nevoie de majoritate simplă pentru a fi aprobată. Camera Lorzilor urmează să se pronunţe pe tema convocării scrutinului peste câteva zile, dar decizia va fi o formalitate.

Boris Johnson, care de la preluarea funcţiei a suferit o serie de înfrângeri în Camera Comunelor, vrea alegeri anticipate pentru a depăşi impasul politic referitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Liderii ţărilor europene au aprobat cererea Guvernului Boris Johnson de amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 31 ianuarie 2020.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Copilul-minune din Belgia: la 9 ani e absolvent de facultate!
Laurent Simons este considerat a fi un copil-minune și urmează să fie absolvent de facultate, deși are doar 9 ani. mai multe »
Neînțelegeri pe tema reconstruirii cupolei Catedralei Notre-Dame din Paris
În luna aprilie, faimoasa Catedrală Notre-Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări, în urma incendiului fiind [...] mai multe »
Accident mortal înfiorător: un camion cade în gol 20 de metri, de pe un viaduct
Un tragic accident rutier petrecut în Slovenia a fost surprins de camerele de supraveghere. mai multe »
Un ceainic chinezesc rar a fost vândut la licitaţie pentru 1 milion de lire sterline
Un ceainic chinezesc rar a fost vândut la licitaţie pentru 1 milion de lire sterline, cu aproape o mie de ori mai mult [...] mai multe »
SpaceX a lansat a doua tranşă de minisateliţi Starlink, meniţi să furnizeze internet la nivel global
Compania privată SpaceX, deţinută de Elon Musk, a lansat 60 de minisateliţi, a doua tranşă din reţeaua Starlink [...] mai multe »
Peste 750 de kilograme de cocaină, găsite pe plajele din vestul Franţei
Autorităţile franceze au descoperit aproximativ 763 de kilograme de cocaină, în valoare de peste 60 de milioane de [...] mai multe »
Tranzitul planetei Mercur prin faţa Soarelui a fost surprins pe camere de NASA
Luni, 11 noiembrie, planeta Mercur a trecut între Pământ şi Soare, eveniment astronomic care se va mai repeta abia [...] mai multe »
VIDEO | O rachetă lovește o autostradă intens circulată din Israel
Facțiunile militante din Fâșia Gaza au tras zeci de rachete, marți dimineață, către sudul și centrul Israelului. mai multe »
Istoricul rus Oleg Sokolov a recunoscut că a ucis şi dezmembrat o fostă studentă
Celebrul istoric rus Oleg Sokolov, arestat sâmbătă de poliţia rusă după ce a fost scos din apele unui râu având [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou