Reactualizat la:

Borcean, sigur pe el: creditul pentru gaz trece!

Borcean, sigur pe el: creditul pentru gaz trece!
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Dacă, pentru modernizarea străzilor, creditul nu a avut succes în rândul unei bune părți a consilierilor locali caransebeșeni, lucrurile ar putea sta altfel în cazul celui pentru introducerea rețelelor de gaz metan în mai multe cartiere. Cel puțin așa crede primarul Felix Borcean care, fără a detalia, a declarat foarte sigur pe el că nu vor apărea probleme la votarea creditului pentru gaz în Valea Cenchii, Gară și Teiuș.

„Vă pot spune doar atât: nu vor mai fi probleme. Cel puțin la accesarea creditului pentru gaz. Creditul pentru drumuri rămâne în stand-by, o să am câteva discuții și la București, o să vedem dacă putem obține fonduri din alte surse, dacă nu, voi pune în discuție din nou acest proiect în Consiliul Local. Eventuala începere a lucrărilor de asfaltare nu ar fi debutat oricum anul acesta, am un ecart de timp suficient pentru a-l diseca mai bine și într-o formă sau alta aceste lucrări ar putea începe în primăvară”, a precizat primarul municipiului de pe Timiș și Sebeș.

Reamintim că accesarea unui credit pentru modernizarea mai multor străzi din Caransebeș nu a întrunit voturile necesare în Consiliul Local, pe lângă opoziția social-democraților la o astfel de inițiativă apărând și cea a unor liberali.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In doua sate din comuna Iablanita se va turna asfalt
IABLANIŢA - Iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil din primăvara anului viitor, proiectul privind [...] mai multe »
Primaria Resita a decernat premiile curateniei
REŞIŢA - În plină toamnă, municipalitatea de pe Bârzava răsplăteşte asociaţiile de proprietari care au fost [...] mai multe »
Rafuiala in trafic, trasa in dosar penal
CONSTANTIN DAICOVICIU - Şoferii a două autoturisme l-au şicanat în trafic pe al treilea, incidentul fiind presărat [...] mai multe »
Carasul nu e atins de criza nationala de citostatice
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită vigilenţei medicului şef al Secţiei de Oncologie, dr. Melania Bengulescu, care a [...] mai multe »
Accident mortal la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un tânăr de 25 de ani a murit, după ce a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un copac, [...] mai multe »
Cu sau fara voia lor, carasenii continua sa munceasca la negru
REŞIŢA - Controalele inspectorilor de muncă scot la iveală faptul că angajatorii sfidează, cu bună ştiinţă, [...] mai multe »
Participare onorabila a sahistilor de la Muncitorul
REȘIȚA - Participarea echipei masculine de șah a Muncitorului Reșița la recentul Campionat Național pe echipe - [...] mai multe »
Dascalii caraseni au la dispozitie un auxiliar de geografie locala
REŞIŢA - Proaspăt ieşit de sub tiparul Editurii Sitech din Craiova, manualul, gândit şi redactat de prof. [...] mai multe »
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou