Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Scandalurile nocturne din cartiere, consumul de droguri, prostituția, prezența cerșetorilor și a  aurolacilor, dar și curățenia din municipiu au fost principalele subiecte de discuție dintre primarul Felix Borcean și șefii Poliției Municipiului Caransebeș, Poliției Locale și Transal Urbis, operatorul local de salubritate. Edilul le-a prezentat problemele apărute în ultima perioadă, multe semnalate de cetățeni pe rețelele de socializare, în zone considerate adevărate focare de mizerie și îndeletniciri la limita legii.

„Am discutat despre posibile acțiuni care se pot realiza, ce poate face Poliția Municipiului Caransebeș, ce poate face Poliția Locală, vom apela și la Jandarmerie dacă va fi cazul și lucrurile se prezintă într-o manieră mai gravă. În ce privește curățenia, care în general nu prezintă riscuri majore, există câteva situații  pe care le-am discutat cu dl director Chimigeriu, la intrarea în Pipirig, sau în cartierul Nord, unde se impune suplimentarea numărului de măturători. Fac un apel și la spiritul civic al caransebeșenilor să nu mai arunce resturi menajere sau deșeuri din construcții în zonele care nu sunt destinate pentru așa ceva”, a declarat primarul Caransebeșului.

Acesta s-a arătat surprins de faptul că mulți polițiști caransebeșeni sunt detașați în alte părți, prezența acestora pe străzile municipiului scăzând dramatic: „Am aflat astăzi că foarte mulți polițiști de la Poliția Muncipiului Caransebeș, 20 dacă am reținut bine, sunt angrenați în activități care nu vizează neapărat siguranța locuitorilor municipiului nostru, fiind concentrați în zonele cu trafic de migranți de la frontieră. Se simte astfel o prezență mai puțin vizibilă pe străzile Caransebeșului”.

Felix Borcean a adăugat, la finalul discuțiilor, că municipalitatea va face demersurile necesare pentru ca anul viitor să fie bugetat un sistem de camere de luat vederi care va împânzi toate zonele, atât cele foarte circulate, cât și cele mai puțin vizibile, pentru combaterea fenomenelor antisociale.