Reactualizat la:

Borcean: Politica a lasat spitalul fara bani

Borcean: Politica a lasat spitalul fara bani
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș continuă să se afle într-o situație financiară dificilă din cauza datoriilor de 1,4 milioane lei înregistrate în ultimul an.

Rectifica

O rezolvare a problemei ar fi putut veni zilele trecute, prin amendamentul la buget propus de senatorul Marcel Vela, respins din păcate de parlamentarii PSD, printre aceștia numărându-se și deputatul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și în condițiile în care premierul Sorin Grindeanu este caransebeșean.

„Domnul senator Marcel Vela a depus un amendament privind stingerea arieratelor spitalului, care, aproape cum era de așteptat, a fost respins, în condițiile în care premierul Sorin Grindeanu este caransebeșean iar SMUC se află într-o situație dificilă din punct de vedere financiar. Este primul an când aceste arierate încă nu se plătesc și din discuțiile cu domnul doctor Ionuț Mihăilică, managerul spitalului, unitatea este în cea mai grea situație de când a fost preluat de municipalitatea din Caransebeș. Din păcate, nu s-a găsit înțelegere la Guvern în această privință. Se pare că lupta este extrem de politizată, se trece peste orice acțiune normală, umană, iar SMUC, care nu deservește doar populația din Caransebeș, și nu doar pacienți liberali, ci și pe cei care au alte orientări politice, suferă. La amendamentul depus de senatorul Vela, inclusiv deputatul Ion Mocioalcă, caransebeșean și dânsul, a votat împotriva spitalului, ceea ce mi se pare extrem de grav”, a precizat primarul Caransebeșului, Felix Borcean.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La varsta majoratului, retinut pentru talharie
CARANSEBEŞ - Două sticle de whisky au fost de vină! Doar că pentru a le fura tânărul a fost nevoit să se ia la [...] mai multe »
Au adus fundul gradinii in fata caselor
REȘIȚA - Dan Petrescu, directorul executiv al AquaCaraş, a explicat de ce există străzi care, deşi n-au apă şi [...] mai multe »
21 de milioane de euro au ajuns in judet
CARAŞ-SEVERIN - Aceasta este suma care a fost adusă prin APIA în conturile fermierilor cărăşeni. mai multe »
O partie noua in turismul carasean
VĂLIUG - Miercuri după-amiaza se lucra de zor la pregătirea terenului pentru o viitoare pârtie la Văliug. Pârtia [...] mai multe »
Talantii succesului investiti in forta si lavanda
REȘIȚA - Sub semnul pumnului de diamant al lui Francisc Vaștag și vocii de safir a Mariei Gheorghiu, la „Casa [...] mai multe »
Autoturism lovit de tren la Mehadia
MEHADIA - Un mehedinţean de 36 de ani a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident în care autoturismul său a [...] mai multe »
Singurul caz de scarlatina a fost tratat
REȘIȚA - Așa ne asigură directorul executiv al DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș, pentru că recent, a fost [...] mai multe »
Casutele din povestea Craciunului
REȘIȚA - În această dimineață, angajații Serviciului Public pentru Întreținerea și Repararea [...] mai multe »
Dragnea, pus pe drumul imparatilor
BĂILE HERCULANE - Prof.dr. Ilie Cristescu a vorbit despre liderul PSD ca un continuator al împăraţilor Romei şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou