Reactualizat la:

Borcean: Nu trebuie sa mori ca sa fii cetatean de onoare

Borcean: Nu trebuie sa mori ca sa fii cetatean de onoare
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Acesta a fost răspunsul primarului la întrebarea unui jurnalist dacă i se pare normal ca, pentru o fractură și niște arsuri, un militar rănit în Irak să primească titlul de cetățean de onoare al Caransebeșului.

 (2 comentarii)

Rectifica

Un veteran rănit în teatrele de operațiuni din Irak va deveni cetățean de onoare al Caransebeșului. Asta după ce Consiliul Local a aprobat vineri proiectul prin care căpitanul Dănuț Nicola va primi acest titlu.Nu a fost singurul proiect de acest gen, pe masa aleșilor aflându-se alte trei solicitări, aprobate și acestea, prin care jucătoarea de tenis Patricia Țig, atleta Liliana Danci Dragomir și căpitanul de pompieri Cosmin Ilie primesc la rândul lor titlul de cetățean de onoare, de data aceasta pentru performanțele sportive.

Revenind însă la căpitanul Nicola, trebuie precizat că acesta a fost propus pentru primirea distincției chiar de militarul cu gradul cel mai mare din Armata Română, generalul cu 4 stele, Nicolae-Ionel Ciucă. „Deși în anul 2007 a fost grav rănit în Irak, rămânând cu afecțiuni care afectează calitatea vieții sale și a familiei, militarul dovedește ambiție și tărie de caracter”, a spus șeful Statului Major General despre Nicola. Mai precis, în anul 2007, în Irak, pe timpul executării unei misiunii de patrulare, transportorul blindat în care se afla căpitanul Nicola a luat foc ca urmare a deflagrației unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma incidentului, militarul a fost operat, fiindu-i scoase schije din zona abdomenului. A avut de asemenea și o fractură de piramidă nazală și arsuri pe 5% din suprafața corpului.

Întrebat de un jurnalist dacă i se pare normal ca pentru o fractură de piramidă nazală și arsuri pe corp, în timp ce alții au murit, căpitanul Nicola să fie făcut cetățean de onoare al Caransebeșului, primarul Felix Borcean a spus: „Arsuri pe corp poate sunt arsuri de gradul IV, poate a rămas cu cicatrici. Nu cred că trebuie să mori ca să fii cetățean de onoare, dacă mergem pe criteriile Dv și ne uităm pe lista cu cetățeni de onoare s-ar putea ca mulți să nu merite. Eu cred că acest căpitan, Dănuț Nicola, merită. E un om care a luptat în altă țară pentru România, a fost la datorie, a fost rănit într-o misiune. Nu trebuie neapărat să mori, omul participă la competiții paralimpice. Nu știu exact ce arsuri a suferit, dar într-o explozie, dacă eşti într-un transportor, mă gândesc că nu ieși chiar confortabil de acolo”.

Toate cele 4 propuneri de acordare a titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului au fost votat de toți consilierii, indiferent de culoarea politică.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa a investit în prima şcoală de rezervă
REŞIŢA - Peste 300.000 de lei, atât valorează lucrările la un fost liceu, actualmente corp al universităţii, [...] mai multe »
Ne vedem duminică, la vot!
CARAŞ-SEVERIN - Aşa îşi încheia prefectul judeţului, Matei Lupu, cuvintele după una dintre şedinţele de lucru [...] mai multe »
Neamţul va vota la Bozovici
CARAŞ-SEVERIN - Şi, culmea, nici nu va lua buletine pentru Referendum, ci doar pentru Europarlamentare. Este vorba [...] mai multe »
Caraşul şi-a deschis „Porţile Poeziei“ pentru a noua oară
REŞIŢA - Momentul festiv al deschiderii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Porţile Poeziei“ [...] mai multe »
De ce nu intră autobuzul în staţie?
REȘIȚA - După prânz, ora 15.45... staţia de autobuz din faţa Agenţiei de Șomaj. De ce nu intră autobuzul în [...] mai multe »
Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, [...] mai multe »
Nouă primării cărăşene ţin gunoiul acasă
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Reşiţa nu mai ştie ce să facă să scape de subvenţiile la gunoi sau de costurile tot [...] mai multe »
Elevii lui Badescu, premiul I la „BOOVIE“
REŞIŢA - Cu toate dislike-urile răutăcioase ale contracandidaţilor, elevii reşiţeni de la Colegiul Naţional [...] mai multe »
Lucien Hora, locul doi la Cheile Grădiștei
REȘIȚA - Pilotul reșițean a ocupat locul doi în clasamentul general al etapei de viteză în coastă de la Cheile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou