Reactualizat la:

Borcean intinde o mana pensionarilor

Borcean intinde o mana pensionarilor
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Primăria Caransebeș nu a rămas imună la nemulțumirea pensionarilor din zonă, supărați că trebuie să bată drumul până la Reșița pentru a-și rezolva problemele la Casa de Pensii, și este gata să pună la dispoziția acestei instituții un sediu pentru un punct de lucru în zona centrală a municipiului. Administrația locală a trimis deja o adresă în acest sens Casei de Pensii Caraș-Severin.

Rectifica

„După cum ați văzut, în ultima vreme s-a tot discutat problema reînființării unui punct de lucru al Casei de Pensii în municipiu, iar în aceste zile tocmai am făcut acest demers în sensul că am trimis Casei Județene de Pensii Caraș-Severin o înștiințare conform căreia ne arătăm disponibilitatea de a găzdui în Caransebeș un punct de lucru al acestei instituții. Foarte mulți pensionari din Caransebeș sunt dezamăgiți pentru că trebuie să bată un drum destul de anevoios, destul de costisitor, la Reșița, și nu e vorba doar de pensionari din Caransebeș, ci și din localitățile din jurul municipiului nostru, Reșița nefiind tocmai un municipiu accesibil pentru toate zonele județului. Considerăm că acest demers este unul normal, în favoarea cetățenilor care au împlinit vârsta pensionării”, spune primarul Felix Borcean.

Potrivit edilului, municipalitatea are în calcul mai multe variante pentru locație. „Cred că cea mai potrivită ar fi actualul sediu BCR, care este tot al municipiului Caransebeș, fiind închiriat BCR, unde mai există multe spații care ar putea găzdui punctul de lucru al Casei de Pensii. Dacă cei de la Casa de Pensii vor fi de acord cu propunerea noastră, punctul de lucru poate deveni operativ foarte repede pentru că spațiile sunt utilizabile în orice moment”, a concluzionat primarul Felix Borcean, care așteaptă acum poziția oficială a Casei de Pensii Caraș-Severin în această chestiune.

Reînființarea unui punct de lucru al Casei de Pensii în Caransebeș a mai fost ridicată în ultima perioadă atât de senatorul Marcel Vela în plenul Parlamentului, cât și de social-democratul Valentin Dascălu la nivel județean, însă, deocamdată fără vreun rezultat concret din partea factorilor decizionali.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou