Reactualizat la:

Borcean i-a calmat pe Dumbrava si Irimia

Borcean i-a calmat pe Dumbrava si Irimia
Scris de R.M. - CARANSEBEŞ – La finele săptămânii trecute s-au inflamat spiritele între doi șefi din Primăria Municipiului Caransebeș, iar disputa verbală dintre directorul economic Horia Irimia și cel al Poliției Locale, Manole Dumbravă, a făcut deliciul internauților.

Pe scurt, o fotografie postată de Irimia, cu o mașină pe spațiul pietonal din Centrul Civic, a dus la o reacție mai contondentă a șefului Poliției Locale, incident care a fost observat imediat în mediul online de primarul Felix Borcean. Acesta a discutat cu cei doi directori și dă asigurări că astfel de incidente nu se vor mai repeta. „Cred că s-a greșit de ambele părți, într-o măsură mai mică din partea unuia dintre cei doi directori, într-o măsură mai mare din partea celuilalt. Am avut discuții cu cei implicați și vă promit că astfel de momente nu vor mai apărea în mediul online, deși știu că sunt sarea și piperul presei. Probabil că a fost o reacție nervoasă mai puțin controlată, cred că nu ar fi trebuit să apară o astfel de postare și mai ales comentariile respective, mai ales că cei implicați în discuție sunt funcționari publici”, a precizat Felix Borcean.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Garda Forestiera nu stie… sau se face ca nu stie?!
REŞIŢA - Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici şi prefectul Matei Lupu semnalizează neregulile [...] mai multe »
Ministerul nu face nimic pentru turismul din Caras-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Asta spune Marcel Vela deși, potrivit senatorului liberal, în strategia adoptată de Guvern sunt [...] mai multe »
Resitenii, invitati sa-si puna gandurile la temelia viitorului
REŞIŢA - Ce-au vrut să lase în urmă cei care acum un secol înfăptuiau Marea Unire? Sau ce vor gândi cei din [...] mai multe »
Pasajul Ezeris, intre blestem si directori neasumati
REŞIŢA - Pentru întârzierea lucrărilor care ar aduce Reşiţa mai aproape de autostradă, primarul Ioan Popa dă [...] mai multe »
Vom avea o explozie de imbolnaviri de diabet
REŞIŢA - Ziua Mondială a Luptei Împotriva Diabetului Zaharat a fost un prilej pentru reprezentanţii DSP să [...] mai multe »
Mai putini arbori taiati ilegal in 2018
REŞIŢA - Cel puţin aşa reiese din raportul întocmit şi prezentat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului [...] mai multe »
Vila Popov, loc de relaxare pentru varstnici
CARANSEBEȘ - Asta dacă proiectul la care lucrează acum municipalitatea din Caransebeș va obține finanțare europeană. mai multe »
Ohaba-Matnic si Zorile lasa in urma noroiul…
COPĂCELE - Până la sfârşitul lunii, pe toate uliţele din cele două sate se va turna asfalt, astfel că localnicii [...] mai multe »
Unda verde pentru aqualand la Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a ţinut să mulţumească reprezentanţilor TMK pentru că au dat municipalităţii o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou