Reactualizat la:

Borcean: De la care partid, dle?

Borcean: De la care partid, dle?
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Întrunirile Consiliului Local Caransebeș nu sunt lipsite de momente hazlii și dialoguri spumoase. Așa s-a întâmplat și la ultima ședință ordinară, atunci când aleșii locali au avut de dezbătut un proiect de hotărâre prin care mai multe dosare judecătorești privind unele litigii ale Consiliului Local erau transferate către un alt avocat.

 (1 comentariu)

Rectifica

Nici nu s-a citit bine de către președintele de ședință titlul proiectului de hotărâre, că dinspre grupul aleșilor PSD s-a făcut auzită prima întrebare: „De ce avem nevoie de consultanță juridică când avem atâția juriști în Primărie?”. „D-le Bogdea, câți juriști are Primăria Caransebeș?”, a replicat imediat viceprimarul Marius Isac, întrebare la care a venit răspunsul din partea altui consilier PSD, Gavrilă Ardelean: „32”, număr care a stârnit hohote de râs în Aula „1 Decembrie”. „Un singur jurist are Primăria, care trebuie să acopere o mulțime de dosare”, a explicat președintele de ședință, Ioan Pop.

„Cât este onorariul încasat de la Primărie de avocat?”, a întrebat, din nou, Ardeleanu. „Dacă vă spun, vă supărați pe mine. Două-trei mii de lei pe dosar”, a precizat viceprimarul Isac, moment în care consilierul PSD a lansat întrebarea de 100 de puncte: „Fetei noastre de la partid de ce să nu-i dăm banii aștia?”. „Încercați un trafic de influență?”, a contraatacat edilul adjunct, în timp ce primarul Felix Borcean a adresat, spre hazul celor care asistau la ședință, o altă întrebare: „De la care partid, d-le Ardelean?”, fără a mai primi însă un răspuns de la alesul PSD.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Batalia telefoanelor din Consiliul Judetean
CARAȘ-SEVERIN - Încă de la preluarea mandatelor, liberalii din forul judeţean au precizat că nu vor lua telefoanele [...] mai multe »
Adolescent ucis de tentatia volanului
MEHADICA - O persoană a fost grav rănită, iar un tânăr de 15 ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier [...] mai multe »
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Borcean scoate castanele din foc pentru Hidroconstructia si AquaCaras
CARANSEBEȘ - Foarte mulți caransebeșeni semnalează pe rețelele de socializare modul dezastruos în care [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou