Reactualizat la:

Borcean: Dacă AquaCaraș nu scade factura, o să propun cetățenilor să nu mai plătească!

Borcean: Dacă AquaCaraș nu scade factura, o să propun cetățenilor să nu mai plătească!
CARAŞ-SEVERIN – Primarul Caransebeșului cheamă părțile implicate, AquaCaraș și asociațiile de proprietari, la o dezbatere pe tema calității apei din municipiu. Aceasta va avea loc, marți, 3 decembrie, la ora 12, la sediul municipalității.

 (3 comentarii)

Rectifica

Primarul Felix Borcean a preluat multe din nemulțumirile caransebeșenilor în privința calității apei și încearcă, încă o dată, o soluționare a acestei probleme. „Calitatea apei nu este aceeași în toate zonele orașului dar, din când în când, chiar și la mine la robinet curge mai colorată, o turbiditate mai mare. Le propun cetățenilor din Caransebeș în premieră să avem o întâlnire publică la Primărie, marți, 3 decembrie, la ora 12, cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, cu cei de la AquaCaraș și, așa cum am propus și mai demult, dacă nu se găsește o soluție tehnică din partea celor de la AquaCaraș, atunci o să le propun cetățenilor să întrerupă plata către societate, dacă ei nu scad factura pentru cei care sunt afectați de calitatea apei. Oamenii nu mai cred în promisiunile AquaCaraș și vor acțiune, le ofer această dezbatere, să vină și dumnealor cu propuneri, dacă AquaCaraș le oferă altceva, reușește să-i tempereze, să-i mulțumească cu vreo ofertă, cădem la pace. Toată lumea se uită la Primărie, deși am spus în repetate rânduri că nu la noi este problema”, a explicat edilul Caransebeșului.

Întrebat dacă nu există riscul ca operatorul de apă și canalizare să întrerupă furnizarea apei în cazul neplății, Borcean a precizat: „Nu cred că se va ajunge în situația în care AquaCaraș să întrerupă furnizarea apei, dar până nu-i constrângi… O să le propun cetățenilor să-și facă o asociație care să depună plângere la Protecția Consumatorului”.

Totuși, primarul a mai spus că are semnale că la primăvară calitatea apei s-ar putea îmbunătăți, odată cu punerea în funcțiune a noii stații de tratare a apei. „Sper ca în primăvară să fie conectată și noua uzină de tratare a apei care este finalizată, nu știu ce le mai lipsește acolo să fie conectată toată rețeaua și, cu siguranță, calitatea apei va fi îmbunătățită. Dacă din stația de epurare iese apă aproape potabilă, atunci ar trebui să iasă și din cea de tratare a apei”, a concluzionat Felix Borcean.

R.M.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cu „minciuni gogonate“, unii medici iau salarii exorbitante
REŞIŢA - Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă [...] mai multe »
Din 20 decembrie circulăm cu bacul la Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - După mai bine de şase ani de la demararea proiectului, ambarcaţiunea a realizat prima andocare la [...] mai multe »
Încep lucrările de restaurare la Cetatea Ladislau
CORONINI - Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un [...] mai multe »
Drogurile şi alcoolul la volan ating cote explozive
CARAŞ-SEVERIN - În vreme ce Poliţia duce campanii împotriva mobilelor la volan, şofatul sub influenţa drogurilor [...] mai multe »
Beat, la 19 ani, a ameninţat o şcoală ca să se întoarcă gratis din Canada
REŞIŢA - Este povestea unui tânăr ajuns peste ocean, pe tărâmul făgăduinţei, unde iţele nu i s-au întins ca-n [...] mai multe »
Aroganţa stângii, bariera dintre Reşiţa şi autostradă?
REŞIŢA - De peste doi ani, expertiza de evaluare a pasajului Ezeriş a devenit o problemă mai dificilă decât [...] mai multe »
Prins la furat, a sărit pe fereastră
CARANSEBEŞ - Este păţania unui oltean prins la furat dintr-un apartament din Caransebeş. Din fericire pentru el, [...] mai multe »
Afaceri bulgăreşti cu… românii de la Mintia
ANINA - În urmă cu câţiva ani, Primăria Anina se bucura de potenţialul exploatării unui depozit de cărbune la [...] mai multe »
Canalizarea de la Doman, de-a râsul-plânsul
DOMAN - Localnicii sunt pur şi simplu exasperaţi de pericolul şi disconfortul create de lucrările la sistemul de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou