Reactualizat la:

Bogdea a renunțat cu greu la “Gugulania”

Bogdea a renunțat cu greu la “Gugulania”
CARANSEBEȘ – Intrat în AGA societății ce aparține de Consiliul Local Caransebeș când social-democrații au deținut pentru puțin timp majoritatea, în prima parte a acestui an, Florin Bogdea a fost schimbat acum prin votul liberalilor. Aceștia au ținut să-l înlocuiască pe consilierul PSD pentru că nu erau siguri în AGA de votul liberalului Ioan Cojocariu.

 (2 comentarii)

Rectifica

Și chiar dacă le-a spus celor de la PNL că e nevoie doar să-i ceară să plece și o va face, consilierul Florin Bogdea n-a renunțat fără tam-tam la “Gugulania”, tam-tam care a însemnat peste o oră de dezbateri, certuri, voci ridicate și fel de fel de tertipuri la care a recurs grupul PSD pentru a împiedica înlocuirea lui Bogdea din AGA societății ce aparține de municipalitate. „Nu băgați nicio motivare pentru schimbarea mea, v-am spus că plec de bunăvoie, dar motivați”, a precizat consilierul PSD. „Pentru că ai intrat când noi eram minoritari”, i-a explicat cea care a inițiat proiectul de hotărâre, Maria Ponețchi, în timp ce Andra Pleșa i-a spus lui Bogdea că poate să se adreseze Instituției Prefectului dacă are dubii asupra proiectului.

Au urmat zeci de minute de certuri cu privire la dilema „comisia de validare este aceeași cu comisia de numărare a voturilor?”. A luat cuvântul și Ioan Cojocariu, cu mai multe intervenții care aproape au confirmat dubiile liberalilor cu privire la direcția votului acestuia în AGA, iar primarul Felix Borcean a precizat că proiectul este întocmit prost din punct de vedere tehnic. „Consider că proiectul a fost greșit redactat, nu a fost redactat cum se cuvine, fiind prezentat explicit numele unui alt consilier, planează certitudinea erorii redactării proiectului de hotărâre”, a spus edilul, moment în care liberalii au replicat că proiectul este identic cu cel prin care Bogdea a intrat în AGA de la “Gugulania”, iar atunci nu au fost obiecțiuni.

„Retrageți-vă proiectul, dna Ponețchi!”, a cerut liderul de grup PSD, fără succes însă. „Dle Bogdea, aveți procedurile legale prin care puteți contesta proiectul”, a replicat viceprimarul Marius Isac.

Au urmat alte parlamentări între cele două tabere și încercări de tergiversare, ceea ce a făcut asistența să exclame: „CIRC!”. Social-democrații nu au vrut să facă parte din cele două comisii, au refuzat să-și exprime votul, motivând că „procedural nu este corect”, însă mașina de vot liberală, bine unsă de această dată, și-a văzut de treabă și n-a mai dat rateuri ca-n primăvară. Cele 10 voturi PNL au fost de ajuns pentru ca Florin Bogdea să fie înlocuit cu Ciprian Brancu în AGA de la “Gugulania”, ceea ce înseamnă că liberalii sunt siguri acum de majoritate și pot lua deciziile pe care le doresc.

Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că a doua zi liberalii l-au numit administrator al societății pe Nicolae Șelner, iar fostul administrator și director, fostul deputat, acum pensionar, profesorul Gheorghe Hogea, a refuzat să-și dea demisia și a intrat în preaviz de 45 de zile.

R.M.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou