MOLDOVA NOUĂ – Zace părăsită cariera proiectată pentru a escava nouă milioane de metri cubi de minereu pe an.
Cuprul din zonă are un grad de oxidare mult mai scăzut decât în celelalte zone cuprifere, adică este mult mai sărac în plumb, arsen şi zinc. Astfel, cuprul de aici poate fi mult mai uşor de metalurgizat. Cariera s-ar putea redeschide întrucât s-ar putea săpa mai adânc în subteran. Însă cine să facă asta, de vreme ce statul îşi taie singur creanga de sub picioare? Aşa ar putea fi sintetizată discuţia cu Gheorghe Munteanu, comisar al Gărzii de Mediu Caraş-Severin.
Statul se vede neputincios până şi în faţa problemelor de la iazul Boşneag-extindere, în suprafaţă de aproximativ 100 ha. Vântul ridică praful cu care umple casele oamenilor din Moldova Veche şi cele ale vecinilor din Serbia. Motiv pentru care, aşa cum Jurnal CS a mai scris, statul român e în proces de infringement în urma sesizării pe care Serbia a făcut-o către UE în 2012. „În 2006, s-a executat sistarea de activitate la Moldomin. Iazul Tăuşani este trecut prin hotărâre de guvern la închidere şi ecologizare. Acolo lucrările au început vara trecută, dar acum sunt sistate. Dar iazul Boşneag-extindere a rămas la Moldomin. Statul a încercat varianta acordării unui ajutor de stat pentru rezolvarea problemelor dar, din cauza insolvenţei, asta nu se poate”, ne-a spus Gheorghe Munteanu.
În opinia sa, o soluţie ar fi ca un investitor să cumpere Moldomin şi să preia şi obligaţiile de mediu. Iar combinatul prezintă destule atu-uri pentru a putea tenta posibilii cumpărători. Zona portului, licenţa de exploatare şi iazul de decantare sunt „ispitele” cu care Moldomin tentează posibilii cumpărători. Din spusele comisarului Gheorghe Munteanu reţinem că transportul pe apă este cel mai ieftin. Moldomin oferă această posibilitate. De asemenea, iazul de decantare există, trebuie doar să fie pus la punct. A doua soluţie pentru rezolvarea tuturor problemelor, conform lui Munteanu, ar fi ca totul să se închidă iar iazul să fie ecologizat prin acoperirea cu sol vegetal a suprafeţei acestuia.
Până atunci însă statul român aşteaptă să vadă ce măsuri mai impun cei de la UE, ca urmare a procesului cu Serbia. Deocamdată, luna trecută, Garda de Mediu a amendat Moldomin cu 15.000 lei pe Legea 104/2011, privind protecţia aerului. O gură de aer curat vine de… Sus. Acum e iarnă iar vremea ţine cu Moldomin. A plouat şi a nins suficient ca praful să stea liniştit. „Moldomin nu poluează căci halda de steril e umectată de la zăpadă şi ploi”, ne-a spus Marian Borondel, comisarul şef al Gărzii de Mediu. Dar la vară, când va fi cald şi poate va bate vântul? Tot Sus vom privi, dar nici de-acolo minunile nu ţin mai mult de trei zile…