Reactualizat la:

Bocşeanul Ionel Sporea n-a stat să se întărească noroiul pe el

Bocşeanul Ionel Sporea n-a stat să se întărească noroiul pe el
REŞIŢA – A cunoscut deopotrivă gloria şi gustul amar al căderii de la înălţime, însă n-a abandonat lupta cu viaţa, ridicându-se, iar şi iar, prin întoarcerea spre sine şi la prima dragoste, scrisul.

Rectifica

Odată cu vizita sa în redacţia noastră, Ionel Sporea anunţa în această primăvară că avea să iasă de sub tipar şi cel de-al treilea său roman, intitulat „Iubiri nesfârşite pe lacrimi de plumb“. Cartea a ieşit, într-adevăr, recent de sub tipar, fiind publicată la editura clujeană „Ecou Transilvan“, luna iunie dovedindu-se o lună de foc pentru autor, întrucât au urmat lansările în mai multe localităţi, într-un turneu de promovare. Romanul s-a lansat mai întâi la Cluj-Napoca, apoi la Arad, iar zilele trecute la Reşiţa, la Centrul German „Alexander Tietz“, evenimentul fiind organizat de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, în parteneriat cu Direcţia pentru Cultură a Judeţului Caraş-Severin.

„Ţinând cont că eu sunt din Bocşa, unde eu am mai făcut o lansare cu celelalte cărţi, mi-am zis că nu pot să ratez să fie şi acest oraş din circuitul lansărilor mele, a subliniat autorul. Cartea vine, de fapt, în continuarea celorlalte volume, deci voi lăsa cititorii să descopere, fiindcă sunt lucruri foarte interesante, iar ceea ce vreau eu să transmit este faptul că iubirea nu are vârstă şi este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu ni l-a dat“.

Despre autor şi scrierile sale, dr. fil. Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură, a precizat: „Este prima oară când îl prezentăm pe Ionel Sporea la Reşiţa, de aceea sunt foarte bucuroasă, mai ales că face parte din oamenii care se caută. De fapt, literatura pentru autorul nostru nu este un as pe care-l scoate din mânecă, este o cale, aproape iniţiatică, prin care autorul se caută pe sine. Dealtfel, totdeauna suntem bucuroşi să colaborăm cu Forumul German, Direcţia pentru Cultură cred că are o colaborare, poate mult zis exemplară, dar consider că aşa este. Am citit cu atenţie, iar tot ce scrie domnul Sporea este, de fapt, o literatură în care îşi caută propria identitate, aş numi-o chiar o spovedanie. Descoperim un om care a cunoscut gloria, dar din cauza unui accident a cunoscut şi decăderea. A ajuns la literatură pentru că nu a ajuns la o împlinire de sine, la o completare a propriei personalităţi. E o interesantă căutare biografică, chiar autobiografică pe alocuri, cu puţine elemente literare, dar cu foarte multe elemente autobiografice. E un destin de la care cred că avem ce învăţa. El arată ce înseamnă să te ridici repede, ceea ce ar trimite la ceea ce zicea un mare psihiatru, şi-anume, atunci când cazi, nu trebuie să stai prea mult jos, pentru că se întăreşte noroiul pe tine. Aceasta e lecţia literaturii pe care o scrie Ionel Sporea, care nu a renunţat să încerce şi arta scrisului. Sunt convinsă că nu va renunţa, fiindcă i-am citit şi poezia, care sigur este scrisă în tinereţe, am remarcat accente de naivitate a scrierii, nu de trăire a emoţiei, pe care ulterior a refăcut-o. Aşa mi-am dat seama că s-a întors la prima dragoste, la scris“.

Următoarea prezentare a noului său roman va avea loc în localitatea natală, vineri, 19 iulie 2019, cu prilejul „Zilelor Bocşei“, când autorul va fi aniversat cu prilejul împlinirii vârstei de 62 de ani.

Alexandra Gorghiu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou