Reactualizat la:

„Blocuri fizice“, controlate

„Blocuri fizice“, controlate
REŞIŢA – Specialiştii sunt pe teren, subvenţiile au fost acordate parţial, fermierii sunt notificaţi.

Rectifica

În prezent, specialiştii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Caraş-Severin desfăşoară controale pe teren pentru verificarea adevărului cuprins în declaraţiile înaintate de săteni. APIA a desfăşurat controale similare şi în vederea implementării, pe baza schemei de plată unică pe suprafaţă, a plăţilor directe independent de nivelul producţiei.

Pământ pe hârtie

În cadrul acestei acţiuni, al cărei termen de finalizare este luna iunie 2008, specialiştii au descoperit peste 6.800 de supradeclarări ale sătenilor asupra „blocurilor fizice“.

În urma controlului administrativ, aproximativ 10.500 de fermieri au fost notificaţi de APIA pentru soluţionarea problemelor constatate. Trebuie spus că cele 23.659 de cereri primite de agenţie însumează o suprafaţă totală de aproape 200.000 de hectare.

Pe două treimi dintre acestea se întind păşuni şi fâneţe, iar o treime este ocupată de teren arabil. Controalele desfăşurate în prezent au ca termen de finalizare data de 29 ianuarie 2008.

La APIA, după bonuri

Este în plină desfăşurare şi procesul de acordare a subvenţiilor pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2007. Acţiunea trebuie finalizată până la 1 martie a.c. Până la sfârşitul anului trecut, agricultorii au depus 3.539 de cereri în valoare totală de aproape 5,8 milioane de lei. La acelaşi termen, au fost solicitate pentru plată bonuri în valoare de aproape 5,2 milioane de lei. Cu aceste bonuri, sătenii pot cumpăra cele necesare culturilor agricole.

Sătenii au depus cereri şi pentru a primi plăţi compensatorii pe hectarul de pământ folosit în zone cu handicap natural. Cele 13.325 de cereri însumează aproape 63.000 de hectare din 38 de comune ale judeţului. Plata drepturilor se va efectua începând cu luna februarie a.c.

Mai trebuie spus că, în Caraş-Severin, există şase centre locale ale APIA, la Reşiţa, Oraviţa, Moldova Nouă, Caransebeş, Bozovici şi Domaşnea, centre în care 94 de specialişti stau la dispoziţia agricultorilor.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
O carte pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
De Ziua Banatului, oaspeții Reșiței au fost primiți cu steagul Banatului
REŞIŢA - La 100 de ani de la intrarea primilor militari români în Banat și la mai bine de trei secole de la [...] mai multe »
Accident cu cinci victime, pe centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - O persoană de 72 de ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite în urma unui grav [...] mai multe »
Popa dă drumul cârnaţilor de la Fluturelu
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean vorbea despre oprirea circulaţiei pe Bulevardul A.I. Cuza, între [...] mai multe »
Acum cinci ani s-a stins sculptorul luminii
BOC;A - „În seara zilei de 19 iulie 2014, la 91 de ani, maestrul Constantin Lucaci şi-a luat rămas bun de la [...] mai multe »
Spărturi eterne
REȘIȚA - Mai multe lucrări s-au făcut în ultimele luni în Govândari, în zona intersecţiei semaforizate de [...] mai multe »
Măureniul a stopat asfaltările!
MĂURENI - „Nu vom fi de niciodată de acord cu lucrul făcut de mântuială“, notează reprezentanţii primăriei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou