Reactualizat la:

Blocul explodat, pe lista de aşteptare

Blocul explodat, pe lista de aşteptare
REŞIŢA – Locatarii blocului afectat de explozie, de pe Aleea Gugu din Reşiţa, nu au primit încă sprijin guvernamental.

 (1 comentariu)

Din cauza situaţiei provocate de explozia blocului nr.1 de pe Aleea Gugu, care a avut loc în luna august a anului 2012, municipalitatea reşiţeană a făcut mai multe demersuri pentru ca Instituţia Prefectului şi Consiliul Judetean Caraş Severin să demareze procedurile necesare iniţierii unui proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, ca sprijin financiar pentru finanţarea cheltuielilor de proiectare şi a lucrărilor necesare, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

„În urma acestor demersuri, până în prezent nu au fost alocate fonduri pentru această investiţie, fapt comunicat prin adresele transmise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de Ministerul Finanţelor Publice“, se mai arată în documentul citat.

Chiar dacă autorităţile centrale n-au întins încă mâna cu bani spre blocul explodat de pe Aleea Gugu, municipalitatea, împreună cu forurile judeţene şi centrale continuă paşii procedurali. Totuşi, reprezentanţii municipalităţii ne-au comunicat că nu pot aloca banii necesari respectivei asociaţii de proprietari, pentru că din bugetul local nu pot fi daţi bani pentru investiţii făcute pe proprietăţi private…

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou