Reactualizat la:

Blocul explodat ar putea fi reabilitat

Blocul explodat ar putea fi reabilitat
REŞIŢA – Locatarii blocului explodat de pe Aleea Gugu au parte de noi promisiuni legate de reabilitarea imobilului.

Rectifica

Chiar şi acum, la cinci luni de la coşmarul deflagraţiei de pe Aleea Gugu din Reşiţa, locatarii blocului explodat nu au parte de nimic concret, în afară de discuţii. „Primăria municipiului Reşiţa a efectuat demersuri pentru a obţine fondurile necesare proiectării şi reabilitării blocului de pe Aleea Gugu, afectat în urma unei explozii. Au fost înaintate adrese atât către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, cât şi către Instituţia Prefectului. În răspunsul transmis recent de către Instituţia Prefectului se arată că a fost elaborat un proiect de hotărâre de Guvern, prin care se solicită alocarea sumei de 1.127.960 de lei din Fondul de rezervă bugetară pe anul 2013 pentru judeţul Caraş-Severin, în bugetul propriu al Municipiului Reşiţa. Proiectul de act normativ a fost înaintat Ministerului Afacerilor Interne pentru avizare şi promovare“, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de Presă al municipalităţii. În trecut, oamenii s-au plâns de cheltuielile foarte mari de întreţinere şi i-au rugat pe aleşii urbei să facă demersuri pentru a-i ajuta.

Nu putem decât să precizăm că bugetul Reşiţei pe anul trecut prevedea venituri de 120 de milioane de lei, fără rectificări şi sume defalcate din TVA pentru reechilibrare. În plus, în primele zile ale lui 2013, aleşii urbei s-au întrunit într-o şedinţă ferită de ochii publicului, în cadrul căreia, din excedentul bugetar, au alocat 262.841,47 de lei pentru dezvoltare, respectiv 303.871,38 de lei pentru reabilitarea unei clădiri în care va funcţiona un centru de asistenţă socială pentru vârstnici. Adică ne cheltuim excedentul, dar visăm la rezervele altora…

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou