Reactualizat la:

Blocul de pe str. Valiugului a ramas fara gaz

Blocul de pe str. Valiugului a ramas fara gaz
REŞIŢA – Sub cupola palatului administrativ municipal au fost discutate eventualele soluţii pentru reluarea serviciului.

Rectifica

O întâlnire a avut loc luni, 6 ianuarie, sub cupola palatului administrativ municipal, între Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, şi o parte a locatarilor blocului de pe strada Văliugului (nr. 77), care se confruntă cu probleme la reţeaua interioară de gaz. Mai mult chiar, în ultimele zile ale anului trecut, locatarii sesizat mirosul de gaz şi i-au anunţat pe cei de la E.ON, fiind dispusă sistarea furnizării gazelor către respectivul imobil.

„La întâlnire au fost convocaţi reprezentanţi ai conducerii primăriei (directorul executiv al Direcţiei Tehnice Generale – Titiana Cătană, şeful Serviciului Gospodărie Urbană şi Mediu – Cornelia Burileanu şi directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială – Cosmin Enuică) şi reprezentantul companiei E. On Gaz Distribuţie, Ştefan Popescu. În urma discuţiilor purtate, s-au găsit soluţii de remediere a problemei în cel mai scurt timp, lucrările urmând a fi finalizate în două zile. De asemenea, reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială vor efectua, în perioada următoare, anchete sociale la familiile care locuiesc în acest bloc, în vederea acordării unor ajutoare de urgenţă”, se arată într-un comunicat emis de către biroul de presă al Primăriei municipiului Reşiţa.

Asupra situţiei de pe strada Văliugului, Departamentul de Comunicare Corporatistă al E.ON a făcut câteva precizări: „În cursul zilei de luni, 30 decembrie 2013, dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie a fost anunţat în legătură cu posibile scăpări de gaz la imobilul situat pe strada Văliugului nr.77, din municipiul Reşiţa. Echipa de intervenţii s-a deplasat la faţa locului şi a constatat scăpări de gaz la instalaţia interioară comună de utilizare a gazelor naturale. Conform legislaţiei în vigoare, pentru siguranţa în exploatare a fost sistat serviciul de distribuţie a gazelor naturale pentru consumatorii deserviţi de această instalaţie. Ca şi în cazul altor utilităţi, instalaţiile interioare de utilizare comune sunt proprietatea consumatorilor, aceştia având obligaţia legală de a le întreţine şi de a respecta normele de utilizare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă. Drept urmare, consumatorii au fost informaţi cu privire la paşii care trebuie parcurşi pentru reluarea alimentării cu gaz, respectiv, contactarea unei firme autorizate ANRE în vederea remedierii defectului şi ulterior informarea companiei noastre în vederea efectuării probelor de presiune şi reluarea alimentării în cazul în care nu se constată scăpări de gaz la instalaţia de gaz. În ceea ce o priveşte, E.ON Gaz Distribuţie îi asigură pe consumatorii din imobilul menţionat că va acorda întregul sprijin firmei autorizate ANRE care va executa lucrările de remediere a defecţiunii, prin punerea în funcţiune a instalaţiei în cel mai scurt timp posibil”.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou