Reactualizat la:

Blestemul numărătorii

Blestemul numărătorii
Încă o dată, Mircea Geoană a pierdut. După alegerile pentru preşedinţia României, acum el le-a pierdut şi pe cele pentru conducerea PSD într-un stil ce probabil i-a devenit deja familiar – câştigător la numărătoarea parţială, a fost învins la cea finală, cu o diferenţă de doar 75 de voturi. Înfrângerea sa nu este neaşteptată având în vedere seria de eşecuri din ultimul timp a PSD. Neaşteptat este însă numele câştigătorului.

 (5 comentarii)

Rectifica

Fără a fi un personaj de duzină în PSD, Victor Ponta nu era văzut  de mulţi ca fiind viitorul cârmaci al PSD. Venit ca un outsider după retragerea treptată a numelor grele, el s-a trezit instalat peste noapte în fotoliul de preşedinte al principalului partid de opoziţie. Pentru cei care l-au votat reprezintă speranţa şi suflul binelui pe care le aştepta acest partid. Până acum, el şi-a îndeplinit îndatoririle în PSD într-un mod competent.

Dar… asta nu va fi suficient, întrucât noua sa funcţie va depăşi graniţele partidului şi aici se va vedea dacă Ponta a fost doar o iluzie. O opoziţie puternică, ce să echilibreze şi, la nevoie, să contraatace puterea, este cheia oricărei democraţii. Însă, în clipa de faţă, în România opoziţia este împărţită în două tabere la fel de impotente, chiar dacă din motive diferite. Pe de-o parte avem PNL, un partid mic dar cu o voce clară în frunte, iar pe de alta PSD, o grupare puternică dar fără un reprezentant pe măsură.

Ambele, neputincioase de a da o replică pe măsură partidului de la conducere. Lipsa de idei a social-democraţilor s-a văzut din plin în perioada premergătoare congresului de sâmbătă. Căutau ceva, dar nu ştiau nici ei prea bine ce. Iar acel „ceva“ era o personalitate în jurul căreia să se strângă după înfrângerea dramatică din decembrie 2009, un om puternic care să-i reprezinte ca partid, şi, la nevoie, ca principală voce a opoziţiei, rol preluat tot mai mult, spre frustrarea „greilor“ PSD, de către Crin Antonescu. Situaţie cu atât mai ilară cu cât acesta reprezintă un partid mult mai mic decât PSD, dar care, în clipa de faţă, dă senzaţia că este singurul capabil să se opună într-un mod coerent PDL-ului.

Lipsa de idei din PSD (ca să nu spun disperarea) ajunsese atât de gravă încât unii se gândeau, în mod serios, chiar şi la reactivarea „Bunicuţei“, deși singurul rol pe care l-ar mai putea juca Iliescu acum ar fi cel de legendă a partidului. Până la urmă, l-au ales pe Ponta, dar, în accepţiunea multora, cu senzaţia unei noi soluţii de compromis; altfel spus, „în lipsă de altceva…“

Ce moştenire primeşte noul preşedinte al PSD? Un partid în derivă, împărţit în bisericuţe, obişnuit în ultimii ani să fie umilit şi învins, ale cărui culise sunt populate de tot felul de personaje dubioase. Dar şi un partid cu un mare potenţial şi o bună dezvoltare locală, care până acum a supravieţuit în mare parte intactă tulburărilor de la nivelul central.

Dacă se adaugă la asta și ancorele pe care Năstase sau Iliescu ar fi tentaţi să le mai întindă spre Ponta (fie doar şi pentru a-i aduce aminte de la cine a învăţat politică) sau zvonurile despre o posibilă scindare a partidului (oare un nou vis cu social-democrați al locatarului de la Cotroceni?), e clar că noul preşedinte al PSD nu se va putea plânge de un mandat plictisitor. Iar dacă va fi capabil sau nu să dea o poziţie coerentă şi puternică unuia dintre cele mai mari partide din România, asta timpul o va arăta.

Cert e că, pe moment, toţi simpatizanţii PSD pot fi mulţumiţi de două lucruri: că prin votul dat lui Ponta, PSD a făcut un pas pe care PD-L nu va fi capabil să-l facă în următorii ani, acela de a pune în frunte un om tânăr, şi apoi se putea şi mai rău – să candideze şi chiar să câştige Marean

Nina Curiţa



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mocioalca a semnat pentru demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Mulţi dintre „greii“ PSD cer demisia imediată a preşedintelui formaţiunii politice, Liviu Dragnea. mai multe »
Funicular Aventura Park Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spunea că, în pofida vorbelor din târg, pe funicular nu se va da frâu liber [...] mai multe »
Da, vor fi finalizati peste 250 de km de drum
CARAŞ-SEVERIN - Sau cel puţin asta susţine şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, întărind spusele [...] mai multe »
Profesorii de la Trandafir Cocarla, suparati pe colegii de la Traian Doda
CARANSEBEŞ - Supărarea a ieșit la iveală în timpul dialogului pentru introducerea învățământului dual în [...] mai multe »
Cooperare dincolo de frontiere in lupta cu cancerul
REŞIŢA - România şi Serbia îşi dau mâna într-un proiect transfrontalier, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea [...] mai multe »
Primarii s-au intalnit cu Ciobanu. Si atat…
CARAŞ-SEVERIN - După cum ştiţi, primarii de municipii și oraşe s-au întâlnit cu şeful AquaCaraş, în prezenţa [...] mai multe »
Padurarii caraseni au facut curat in judet
CARAŞ-SEVERIN - 768 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin au participat la strângerea deşeurilor din judeţ mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou