SLATINA TIMIŞ – Ridicată între anii 1739 şi 1740, biserica romano-catolică din Slatina Timiş, declarată monument istoric de interes naţional, are nevoie de reparaţii capitale urgente. În acest sens, între Primăria Slatina Timiş şi Episcopia Romano-Catolică s-a încheiat un parteneriat de colaborare.
„Este nevoie de reabilitarea acestui lăcaş de cult, iar localnicii ne cer, insistent, acest lucru, pentru că cele mai mari probleme le avem la acoperiş. Încercăm să realizăm această investiţie cu fonduri din bugetul local şi din sponsorizări, însă ne vom putea baza şi pe sprijinul financiar al Episcopiei Romano-Catolice, partenerul nostru în cadrul acestui proiect”, ne-a declarat primarul comunei Slatina Timiş, Gheorghe Roma. Costurile acestei investiţii au fost estimate la suma de 500.000 de lei.