REŞIŢA – Episcopia Caransebeşului întinde o mână de ajutor sinistraţilor din ţara vecină, grav afectaţi de inundaţiile recente.
Cu sprijinul poetei Liubiţa Raichici, membră a comunităţii sârbeşti din România, Episcopia Caransebeşului organizează o coletă umanitară de ajutoare pentru localităţile sinistrate din Serbia.
Pe această cale, Episcopia menţionează că, în perioada 21 – 30 mai, cei interesaţi să se alăture acestei campanii umanitare pot depune pachetele cu donaţii în cadrul bisericilor din localitatea de provenienţă. Totodată, în comunicatul remis redacţiei, Episcopia menţionează că ajutoarele trebuie să fie articole de strictă necesitate: alimente neperisabile, chiar şi hrană pentru bebeluşi, îmbrăcăminte şi lenjerie de corp, apă îmbuteliată, produse de igienă, prosoape, pături şi soluţii pentru curăţare şi dezinfecţie.
Se mai menţionează, de asemenea, că nu se primesc donaţii în bani.