Reactualizat la:

Birocratia unui click, la angajari

Birocratia unui click, la angajari
REŞIŢA – Chiar dacă în teorie sunt la un click distanţă, instituţiile de stat pot bloca, prin birocraţie, până şi coada mouse-ului.

Rectifica

Teoretic, tehnologia informaţiei deschide, chiar şi utilizatorului casnic sau angajatorului de rând, noi orizonturi, multe dintre acţiuni fiind la un click distanţă. Inclusiv angajările. Ei, bine, când vine vorba însă de angajări prin intermediul unei platforme susţinute de stat, lucrurile se schimbă. Astfel, pentru a găsi sau a publica un loc de muncă prin intermediul internetului, dar pe cale oficială, atât companiile, cât şi persoanele fizice trebuie să-şi creeze un cont pe portalul www.semm.ro, SEMM însemnând Serviciul Electronic de Mediere a Muncii.

Aparent, nimic mai simplu, conturile utilizatorilor sau mai precis codurile acestora care pot fi introduse în SEMM sunt CNP-ul, în cazul persoanelor fizice, respectiv CUI-ul pentru companii. Dar pentru a crea un cont de utilizator pe site există trei modalităţi, care nu sunt chiar la un click distanţă. Cei mai avantajaţi sunt cei care n-au avut niciodată nimic de-a face cu şomajul. Aceştia îşi pot crea singuri un cont, dacă nu au fost înregistraţi ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la niciuna dintre agenţiile de ocupare a forţei de muncă.

În cazul persoanelor care sunt înregistrate în sistem ca fiind în căutarea unui loc de muncă, lucrurile se complică. Dacă respectivele persoane nu au vrut sau au omis să-şi declare un cont de email atunci când au fost înregistraţi (inclusiv ca şomeri), vor mai avea de făcut un drum!

„Trebuie să vă prezentaţi la unitatea teritorială unde aţi depus dosarul şi să vă actualizaţi contul de email. A doua zi veţi putea activa contul”, se arată în instrucţiunile furnizate de către cei de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Pentru activarea contului mai este necesară o procedură pe care o pot face şi cei care şi-au declarat adresa de poştă electronică atunci când şi-au depus dosarul pentru şomaj sau pentru căutarea unui loc de muncă. Aceasta presupune accesarea site-ului, însă în cazul lor nu poate fi creat un nou cont, pentru că au deja unul, chiar dacă nu şi l-au făcut niciodată! Ei trebuie să acţioneze legătura „Aţi uitat parola”, după care este necesară verificarea căsuţei de email, apoi activarea, apoi stabilirea parolei, apoi… Şi apoi, în cel mai bun caz, dacă nu v-aţi plictisit, angajarea.

Antoniu Mocanu

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou