Reactualizat la:

Birocratia franeaza proiectele europene

Birocratia franeaza proiectele europene
REŞIŢA – Din cauza volumului mare de acte ce trebuie depuse la dosar, tot mai mulţi cărăşeni renunţă la proiectele europene. Modificările „din mers“ a documentaţiei, decalarea termenelor de lansare a licitaţiilor şi de primire a proiectelor, sunt câteva dintre problemele sesizate de consultanţii fondurilor europene, şi nu numai.

Rectifica

Nicolae Comariţan, din Bocşa, şi Mihai Rosoca, din Caransebeş, sunt doi apicultori aflaţi la început de drum. Ambii s-au apucat să crească albine anul trecut, iar acum şi-au pus speranţa în sprijinul nerambursabil de 1.500 de euro pe an, pe ferma de semi-subzistenţă, bani primiţi pe o perioadă de cinci ani, prin Măsura 141. Pentru întocmirea proiectelor, bărbaţii s-au adresat specialiştilor de la Camera Agricolă Caraş-Severin.

„Am plecat de la cinci familii de albine, apoi am mai cumpărat patru, şi tot aşa. Până am ajuns la zece, iar de la acest număr am început să-mi înmulţesc singur albinele. Pentru că sunt la început, am nevoie de multe lucruri. Sigur, am un minim necesar, dar e nevoie de investiţii, iar aceşti bani m-ar ajuta foarte mult. De aceea îmi doresc să accesez Măsura 141. Am încercat şi în sesiunea din toamna anului trecut, dar pentru că numărul proiectelor depuse la nivel naţional a fost mare, sesiunea a fost sistată. Aşa că, îmi încerc norocul acum“, ne-a spus Nicolae Comariţan. Întrebat ce probleme a întâmpinat până să ajungă la sediul Camerei Agricole Caraş-Severin, bărbatul ne-a răspuns: „Niciodată nu am ştiut exact de ce acte am nevoie, pentru că regulile s-au schimbat de la o zi la alta“.

Liviu Munteanu, şef Serviciu Elaborare, evaluare şi implementare proiecte în cadrul Camerei Agricole Caraş-Severin, spune că toate acestea se întâmplă din cauza birocraţiei. „Numărul de solicitări de proiecte a scăzut dramatic. Dacă în 2011, cu o lună înainte de închiderea sesiunii, erau depuse 600 de dosare pe Măsura 141, acum, am înţeles că sunt vreo 30. Oamenii nu mai accesează măsura deoarece, de la o sesiune la alta, lucrurile se complică tot mai mult. Spre exemplu, până azi, (vineri, 15 iunie – n.r.) oamenilor li s-a cerut să depună la dosar documente justificative pentru comercializarea unei părţi din producţie, şi anume: adeverinţa de la cumpărător şi borderoul de achiziţii, ori ştim bine că micii producători nu lucrează cu asemenea documente. În urma demersurilor noastre, şi a altor Camere agricole din ţară, s-a renunţat totuşi la aceste cerinţe. Din păcate, este puţin cam târziu pentru că am fi putut face sute de proiecte până acum. Şi ca să vă demonstrez că lucrurile se complică tot mai mult de la o sesiune la alta, parcă pentru a pune piedică micilor producători, vă spun că s-a schimbat şi modul de acordare a punctelor. Dacă anul trecut cei din localităţile aflate în zonele defavorizate primeau 20 de puncte, în această sesiune, aceştia primesc doar cinci puncte. Se ştie că, anul trecut, judeţul nostru a pierdut 200 de proiecte din cauza unor documente care trebuiau să însoţească adeverinţa ce arăta că solicitantul fondurilor era membru într-o asociaţie. Iar lucrul acesta nu s-a întâmplat din vina oamenilor sau a proiectanţilor, ci din vina celor care gestionează aceste proiecte. Şi anul acesta se mai cer astfel de acte, dar s-a mai redus volumul lor, ceea ce este bine“, a precizat dr. ing. Liviu Munteanu. Reamintim că sesiunea de depunere a cererilor de proiect pentru Măsura 141 se închide în data de 29 iunie.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
La Reşiţa plouă cu acoperişuri de bloc
REŞIŢA - Rafalele de ploaie şi vântul au făcut ca în anumite zone ale Reşiţei să cadă acoperişurile de pe [...] mai multe »
Primăria Anina – transparenţă şi colaborare cu cetăţenii
ANINA - În sprijinul acestei „normale“ strategii de lucru, încă de săptămâna trecută a apărut pe pagina [...] mai multe »
Doro vine la Custom Reşiţa Festival
REȘIȚA - Dacă în urmă cu o săptămână Doro îi băga în sperieţi pe organizatorii Custom Reşiţa Festival, [...] mai multe »
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou