Reactualizat la:

Bilantul dinaintea sarbatorii

Bilantul dinaintea sarbatorii
REŞIŢA – Odată cu sărbătorirea a 161 de ani de la înfiinţare, Jandarmeria îşi numără realizările.

Rectifica

Din cele peste 1.433 de misiuni efectuate de jandarmii cărăşeni în primul trimestru al acestui an, peste jumătate au constat în misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente precum şi în misiuni de patrulare executate independent sau alături de poliţişti în Reşiţa, Caransebeş, Bocşa, Oraviţa şi Moldova Nouă.

Proteste alături de… jandarmi

De asemenea, Jandarmeria Caraş-Severin a asigurat ordinea publică pe timpul desfăşurării a cinci manifestări de protest, opt manifestări religioase sau cultural-artistice şi 16 competiţii sportive. Efective din cadrul inspectoratului au intervenit în peste 127 de cazuri semnalate prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, acţionând pentru aplanarea unor conflicte spontane şi restabilirea liniştii publice. În plus, au fost executate peste 69 de misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere a unor persoane implicate în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată sau în anchete derulate la nivelul parchetelor.

Luni pline pentru jandarmi

Pe lângă acestea, jandarmii cărăşeni au asigurat paza şi protecţia unui număr de aproximativ 200 de transporturi de bunuri, valori, înscrisuri şi produse cu caracter special. Pe timpul intervenţiilor, 482 de persoane au fost sancţionate contravenţional (254 cu avertisment şi 228 cu amendă), valoarea amenzilor fiind de peste 73.450 de lei. De asemenea, independent sau în cooperare cu organele de poliţie, au fost constatate 62 de infracţiuni (şapte independent şi 55 cu poliţia), fiind întocmite pe numele a 59 de persoane actele premergătoare începerii urmăririi penale.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou