Reactualizat la:

Bicicletele castiga teren la Resita

Bicicletele castiga teren la Resita
REŞIŢA – Odată cu încălzirea vremii, amatorii vehiculelor cu două roţi îşi fac apariţia pe străzile Reşiţei.

 (1 comentariu)

Rectifica

În marile oraşe europene, bicicleta este un mijloc de transport rapid şi ieftin, fiind folosit, deopotrivă, şi de tineri, şi de adulţi. În România, şi mai cu seamă la Reşiţa, puţine sunt persoanele care renunţă la vehiculele cu patru roţi în favoarea celor cu două, însă numărul celor care dau maşina pe bicicletă este în creştere. Cei care confirmă acest lucru sunt vânzătorii de biciclete. „De la începutul lunii aprilie, de când s-a încălzit vremea, vânzările merg foarte bine. În medie, vindem între şapte şi opt biciclete pe zi. Majoritatea clienţilor noştri sunt bărbaţi, dar nici doamnele nu ne ocolesc“, ne spune Cristian Şimonea, lucrător comercial.

În funcţie de dotări, bicicletele au preţuri cuprinse între 500 şi 1.600 de lei. Cele mai ieftine sunt cele pentru copii, unde preţurile pornesc de la 350 şi ajung la 600 de lei, iar cele mai scumpe sunt cele fabricate din aluminiu, a căror preţ depăşeşte 1.200 de lei. De regulă, acest tip de biciclete sunt cumpărate de cei pasionaţi de mountain biking, care nu ţin cont de banii pe care-i lasă în magazine. „După bicicletele pentru copii, cele mai căutate sunt cele clasice, care au preţuri între 600 şi 800 de lei, şi care sunt cumpărate în special de vârstnici“, ne mai spune Cristian Şimonea.

Cel mai adesea, pe străzile Reşiţei sunt zăriţi pedalând tinerii, cu vârsta până în 35 de ani, dar nici cei trecuţi de prima tinereţe nu ocolesc acest mijloc de transport. Nici nu e de mirare, deoarece bicicleta nu consumă combustibil, şi aduce o mulţime de beneficii pentru sănătate. „Mă deplasez foarte rapid cu bicicleta, mai cu seamă că Reşiţa nu este un oraş aglomerat. Totuşi, mă deranjează pietonii care circulă pe pistele de bicicletă, dar sper că, în timp, se vor obişnui şi vor înţelege rolul pistelor“, ne-a spus tânărul Liviu Marcu.

Un alt mijloc de transport căutat de reşiţeni pentru consumul mic de combustibil este scuterul. Un astfel de vehicul, care nu consumă mai mult de trei litri de benzină la suta de kilometri, este opţiunea perfectă pentru şoferii care s-au săturat să lase în benzinării jumătate din salariu, pentru a face plinul autoturismului. „Anul trecut, vânzările au mers foarte bine, însă, de când cu noua legislaţie rutieră care cere permis de conducere mopediştilor şi scuteriştilor, nu mai putem spune acelaşi lucru“, mărturiseşte Cristian Şimonea.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou