Reactualizat la:

Bibliotecarii, sarbatoriţi de ziua lor

Bibliotecarii, sarbatoriţi de ziua lor
REŞIŢA – Din 2005, în fiecare an, Ziua Bibliotecarului se sărbătoreşte în România pe 23 martie. Evenimentul a fost marcat luni şi în municipiul de pe Bârzava, încă de la primele ore ale dimineţii, cu o întâlnire ce a avut loc la sediul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, în cadrul căreia a fost prezentat sistemul integrat de gestiune al bibliotecilor şcolare şi publice.

Rectifica

De aici, bibliotecarii s-au îndreptat spre sediul Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ pentru a participa la alte două acţiuni: prezentarea proiectelor implementate şi derulate în acest an de bibliotecarii reşiţeni, şi vernisarea unei expoziţii de biblii, din colecţia preotului reformat Makay Botond.

Şi dacă până nu demult munca de bibliotecar implica doar activitatea cu cartea, anul acesta bibliotecarii şi-au dorit să fie mai aproape de nevoile comunităţii locale. Astfel au luat naştere proiectele: „Construieşte-ţi un viitor fără droguri!“ şi „Voluntar pentru comunitatea mea“.

Primul, finalizat la începutul acestei luni, a constat într-o serie de întâlniri şi discuţii cu liceenii privind efectele negative ale consumului de droguri, dar şi într-un concurs de filmuleţe şi poveşti cu mesaje antidrog. În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect, acesta se află încă în derulare, iar grupurile ţintă sunt vârstnicii şi elevii ciclului gimnazial.

„La începutul lunii martie am început iniţierea vârstnicilor în tainele calculatorului, unde suntem ajutaţi de membrii Clubului de Voluntariat din Reşiţa. Pentru că ne-am dorit să facem ceva şi pentru cei mici, în fiecare sâmbătă, cu pauze în vacanţe, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, au loc meditaţii gratuite pentru elevii care doresc să participe la olimpiada de matematică. De asemenea, urmează să semnăm un parteneriat de colaborare cu Centrul de Zi Maria din municipiul de pe Bârzava, pentru ca împreună cu copiii de acolo să ne implicăm în diferite activităţi culturale“, a declarat coordonatorul proiectului, bibliotecar Marius Motoşan. Menţionăm că proiectul „Construieşte-ţi un viitor fără droguri!“ a fost implementat şi coordonat de bibliotecara Domenique Zară.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Borcean e aproape sigur: Vela nu va candida la Caransebeș!
CARANSEBEȘ - Actualul edil spune însă că o dispută cu fostul edil ar fi singura bătălie adevărată pentru [...] mai multe »
În sfârşit, Reşiţa îşi oferă gratis bicicletele
REŞIŢA - Este vorba despre cele 60 de biciclete cu GPS cumpărate de municipalitate printr-un proiect derulat cu un [...] mai multe »
Măureniul va avea şi asfalt, şi canalizare
MĂURENI - Uşor-uşor, încet-încet, comuna Măureni va avea şi asfalt, şi canalizare, ne spune cu încântare [...] mai multe »
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou