Reactualizat la:

Berzovia, în „C“

Berzovia, în „C“
REŞIŢA – Liderul Ligii a IV-a de fotbal Caraş-Severin, ediţia 2008/2009, îşi doreşte promovarea.

 (1 comentariu)

Rectifica


Având un avans de şapte puncte (41, şi
+17 la „adevăr“), faţă de
ocupanta locului secund, Moldo Forest Moldova
Nouă, cu 34 de puncte şi +13 la
„adevăr“, C.S.Ş. Berzobis
Berzovia are motive îndreptăţite
să se declare principala favorită la
câştigarea întrecerii judeţene.


Chiar dacă urmează un retur întreg.
Totodată, am reţinut că, dacă nu se
trece barajul de promovare, reprezentanţii
clubului din Berzovia vor cu orice preţ să
ajungă în Liga a III-a.


„Eu zic că avem echipă
competitivă, de nivelul Diviziei C“, ne-a
declarat Leontin Doană, antrenorul principal al
echipei, care este ajutat de Adrian Guzumaş
şi Valentin Boşca. Îmi doresc din
toată inima să promovăm, şi să
jucăm în Valea Domanului, dacă vom fi
susţinuţi şi de Consiliul Local
Reşiţa. Pentru că şi
băieţii sunt hotărâţi să
profite de această mare şansă, pe care
conducerea clubului le-o oferă cu
generozitate“.


În ceea ce priveşte lotul, antrenorul
Leontin Doană este preocupat să
găsească o soluţie optimă pentru
„vârful de careu“.


Marius Moraru


marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Moș Crăciun a sosit deja la handbalistele de la “Traian Vuia”
REȘIȚA - Fiindcă au terminat pe locul I anul 2019 și sunt neînvinse, Moș Crăciun a venit mai repede la [...] mai multe »
Antrenorul Lucian Dobre a absolvit Licența A UEFA! Urmează Licența PRO!
REȘIȚA - De asemenea, acesta ne-a vorbit și despre clubul său, despre ACS Mundo Reșița și despre planurile de [...] mai multe »
Cupa CSM Reșița la fotbal, ediția I
REȘIȚA - Conducerea clubului reșițean va organiza la finalul acestei săptămâni un turneul pentru cei mai mici [...] mai multe »
Reșițeanca Alina Vuc, sportiva anului 2019
REȘIȚA - În cadrul Galei Laureaților, Alina Vuc a fost desemnată miercuri, 11 decembrie, de Federația Română de [...] mai multe »
Opt jucători sunt oficial out de la CSM Reșița
REȘIȚA - După ce Dragoș Săulescu și-a reziliat contractul cu CSM Reșița, alți șapte jucători se vor [...] mai multe »
Cupa „Laura Rus” la fotbal feminin, ediția a IV-a
REȘIȚA - Cupa „Laura Rus” la fotbal feminin va avea loc duminică, 15 decembrie, începând cu ora 9:00, la Sala [...] mai multe »
Alexandru Tunaru, noul campion județean la șah clasic
CARAȘ-SEVERIN - Campionatului Județean de șah clasic a avut loc zilele trecute la Sala Polivalentă din Reșița. [...] mai multe »
Dragoș Săulescu s-a despărțit de CSM Reșița
REȘIȚA - Dragoș Săulescu este primul jucător care o părăsește pe CSM Reșița în această iarnă. Contractul [...] mai multe »
Prestație foarte bună a reșițenilor la Cupa „Hercules”
REȘIȚA - Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, în parteneriat cu CSM Reșița și CSȘ Reșița, a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou