REȘIȚA – Extrem de dezamăgit de rezultatul înregistrat de CSM Reșița în partida de pe teren propriu cu Crișul Chișineu Criș (scor final 2-2), antrenorul Octavian Benga s-a declarat nemulțumit și de prestația și atitudinea unor jucători din echipă.
„Exact cum m-am așteptat, campionatul Diviziei C nu mai este unul slab. Acest lucru l-am spus și jucătorilor mei. Trebuie să fim o echipă mult mai bună, să jucăm mult mai bine. De acum înainte, nu vom mai întâlni echipe care vin să se târâie pe teren. Echipele din Liga a III-a sunt din ce în ce mai bune, deoarece au început să evolueze la acest nivel jucători de calitate. Acest fapt nu este o scuză pentru noi asupra primelor două rezultate negative pentru că mă axez pe rezultatele obținute în campionat. Și anume, în prima etapă am pierdut, chiar nemeritat la Cermei, unde am avut foarte multe ocazii, iar golurile adversarilor au venit din cauza unor greșeli copilărești ale noastre. Le-am spus jucătorilor mei, chiar le-am explicat în detaliu aspecte legate de jocul Crișului. Echipa adversă a venit la Reșița să se apere cu trei fundași centrali și am prevăzut acest lucru. Le-am trasat anumite sarcini jucătorilor înainte de meci, chiar și pe parcursul acestuia. Unii au pus în practică ce le-am spus, alții nu. Tot timpul am fost alături de jucători, dar în acest moment, pot să declar că unii dintre ei m-au dezamăgit. În primul rând m-a dezamăgit atitudinea unora dintre ei. Eu de când am venit la Reșița, am muncit de dimineața și până seara, iar ei știu acest lucru. Unii dintre jucători au făcut pe supărații și se cred titulari. La mine toți cei 18 fotbaliști din lot sunt titulari, iar când intră în teren trebuie să dea 200%. Trebuie să devenim o familie, o echipă adevărată pentru că, doar așa vin rezultatele. Singurul lucru pe care l-am reproșat la pauză echipei a fost atitudinea. Nu pot accepta că atunci când un jucător intra pe teren să nu dea totul. Consider că CSM Reșița și-a făcut datoria față de jucători, dar acest aspect nu scuză rezultatele negative. Așteptările au fost și sunt foarte mari de la această echipă. Probabil că am greșit și când am selecționat unii jucători. Îmi asum acest lucru, iar această echipă trebuie să meargă mai departe cu sau fără mine. Sunt convins că rezultatele pozitive vor veni. Am făcut tot ceea ce depinde de mine și de președintele clubului pentru ca acești jucători să aibă cele mai bune condiții. Nu vreau să-mi acuz doar jucătorii, sunt și eu la fel de vinovat ca și ei pentru rezultatele obținute în ultima perioadă. Am avut o discuție cu fotbaliștii mei și le-am cerut să-mi spună, fără nicio supărare, dacă au ceva să-mi reproseze. Nimeni nu mi-a spus nimic. Cred că ar trebui să fie și ei chemați la conferințele de presă și întrebați, deoarece și ei fac parte din această echipă. Să spună ei dacă sunt nemulțumiti de antrenamente, de condiții, de salarii, chiar și de comportamentul meu față de ei. Am venit la Reșița cu mintea deschisă, nu pentru bani, doar să muncesc și am făcut acest lucru zilnic de când am semnat cu această echipă. De asemenea, mă deranjează foarte mult că nu toată lumea este alături de CSM Reșița. Trebuie să fim uniți și aici mă refer la conducere, jucători, galerie și la oamenii care vin la stadion și exemplele pot continua. Sunt mulți factori care dăunează echipei, dar acest lucru nu scuză rezultatele. De când am venit la echipă, le-am spus fotbaliștilor că o să apară și astfel de momente. Încerc să fiu cât mai transparent, cât mai sincer și îmi doresc ca CSM Reșița să reușească. Nimic nu este pierdut, dar trebuie ca unii dintre jucători să-și schimbe atitudinea. Cu sau fără mine, consider că această echipă poate să aspire spre un loc fruntaș fără probleme. De asemenea, mai sunt și alte echipe în situația noastră, care au pretenții și deocamdată nu au obținut rezultate bune. Chiar dacă am avut rezultate excelente în amicale, am știut că încă nu suntem la nivelul care trebuie. Durează timp până se încheagă o echipă. Nu sunt magician și să fac lucruri pozitive peste noapte. Au venit foarte mulți jucători noi și cum am mai spus, au nevoie de timp”, a declarat Octavian Benga, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.