Potrivit deputatului social-democrat, „postul de știri Antena 3 riscă să rămână fără sediu, emisia acestuia fiind amenințată, după ce ANAF a anunțat executarea silită a societății. Ceea ce se întâmplă în acest moment în acest moment prin această acțiune, putem spune chiar de intimidare, este o blocare a dreptului de exprimare, drept pe care noi l-am câștigat în 1989 și prin singurul mijloc de comunicare din perioada aceea. Sperăm ca autoritățile să-și respecte caracterul protector și nu cel abuziv în ceea ce privește Trustul Intact cu respectarea drepturilor mai sus menționate, cât și a dreptului de preempțiune. Caz în care ar fi apărate atât interesul statului, astfel încât bunurile devenite indisponibile prin sechestru ar crea avantaje pentru ambele părți, așa cum este corect într-un stat de drept”, spune Benga în declarația sa.
Fiind vorba de o declarație politică, deputatul de Caraș-Severin nu va scăpa prilejul de a lansa săgeți către rivalii din Parlament, neuitând înfrângerea suferită de PSD și Victor Ponta la alegerile prezidențiale. „Dragi români, în campania electorală de la alegerile prezidențiale… ei v-au spus că își iau țara înapoi, poate nu am înțeles noi clar de la început ce înseamnă asta!”, va mai spune Benga în plenul Parlamentului.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro