CORONINI – În urma unei finanţări europene, de aproximativ 95.000 de euro, Primăria Coronini a achiziţionat pentru Serviciul Voluntar de Situaţii de Urgenţă din localitate un buldoexcavator şi un tractor cu lamă.
Investiţia a fost posibilă graţie unui proiect european accesat de către Grupul de Acţiune Locală „Clisura Dunării“, din care face parte şi Primăria Coronini. Şi tot datorită acestui GAL, administraţia din Clisura Dunării a reuşit să amenajeze o bază sportivă în localitate. Mai exact, este vorba despre un teren sintetic multifuncţional, acoperit, de care se vor bucura nu doar copiii, ci şi adulţii care vor dori să facă mişcare. Costurile investiţiei se ridică la 550.000 de lei.
„Zilele trecute, am avut recepţia finală a bazei sportive. Suntem bucuroşi că am reuşit să finalizăm această investiţie, de care va beneficia întreaga comunitate. Terenul este modern, la standarde europene, iar banii i-am obţinut datorită implementării unui proiect cu finanţare europeană. O finanţare europeană am obţinut şi pentru achiziţionarea unui buldoexcavator şi a unui tractor cu lamă, care ne vor fi de mare folos şi în activităţile curente, dar şi în cazurile de urgenţă“, ne-a declarat Ilie Boboescu, primarul comunei Coronini.