Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Caritas Reşiţa acuză unii medici de familie că nu vor să dea bătrânilor recomandări pentru a fi îngrijiţi la domiciliu.

În primele şase luni ale acestui an, Centrul de Îngrijire la Domiciliu al Federaţiei Caritas Timişoara a acordat lunar servicii medico-sociale unui număr de 70 de pacienţi din Reşiţa. În perioada deja menţionată au mai apărut şapte noi cazuri de vârstnici care au nevoie disperată de ajutor specializat, însă s-au înregistrat şi şase decese.

Fiecare pacient este luat în evidenţă în baza unei recomandări eliberate de medicul de familie, numai că, după cum spunea în şedinţa Comitetului  pentru Persoane Vârstnice, Amelia Cservenka, reprezentatul Caritas, există problemele din acest punct de vedere.

„Sunt situaţii în care medicii pur şi simplu nu vor să le elibereze aceste recomandări şi nu înţelegem de ce. Recent am avut cazul unei bătrâne de 87 de ani căreia i s-a întâmplat asta iar noi nu o putem ajuta“, spunea Amelia Cservenka. „În curând, vom media o întâlnire între medicii de familie din judeţ şi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate. Poate participa şi un reprezentant al Caritas Reşiţa şi în acest fel vedem cum remediem această problemă“, a declarat Octavian Ţunea, prefectul judeţului Caraş-Severin.

Alte probleme pe care le întâmpină centrul au legătură directă cu banii. Fondurile adunate din donaţii şi din închirierea de dispozitive medicale sunt folosite la achiziţionarea de materiale sanitare pentru îngrijirea bolnavilor şi plata abonamentelor pe mijloacele de transport în comun ale angajaţilor. În plus, anul acesta Caritas nu a mai primit nici subvenţia prevăzută în Legea nr. 34/1998 şi nici contractul cu CAS Caraş-Severin nu a mai fost încheiat.

Anca Preda