Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Speriaţi de informații care anunţau prezenţa virusului în Serbia, cititorii ne-au solicitat informații concrete.

Cu două zile în urmă, mai multe surse anunţau faptul că peste 700 de cetăţeni sunt monitorizaţi de mai bine de două luni în Republica Serbia cu privire la posibilitatea de a fi contactat febra hemoragică, în jur de 100 dintre aceştia fiind sosiţi recent din zone infectate.

„Există un sistem de alertare rapidă, iar monitorizarea la punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Naidăş se face în conformitate cu normele impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Cei doi medici ai DSP din Oraviţa au competenţe în acest sens şi au în vedere eventuale lucruri ce ies din tipare. Nu a fost impusă nicio restricţie până acum“, ne-a declarat dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană. Atât Ministerul Sănătăţii cât şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ au făcut precizări referitor la faptul că ţara noastră a luat măsurile necesare legat de ameninţarea cu virusul Ebola.

O veste bună a fost dată ieri de către colonelul Darko Nozic, şeful departamentului de Boli Infecţioase al Academiei Militare de Medicină din Serbia. Declaraţiile acestuia, preluate de inserbia.info precizează că nu a fost confirmat niciun caz în urma monitorizării. „Asta înseamnă că cetăţenii care au sosit din Africa sunt înregistraţi şi restricţionaţi la domiciliu. Niciunul dintre ei nu a confirmat infecţia până acum şi sper să rămână aşa Dacă, totuşi, se întâmplă, suntem pregătiţi“.

Ministerul Afacerilor Externe a infirmat decesul unui cetăţean român în Sierra Leone şi îşi exprimă „dezacordul faţă de mesajele vehiculate, care creează panică nefundamentată la nivelul opiniei publice româneşti“.

MAE monitorizează cu atenţie prioritară situaţia din cele mai afectate statele africane afectate în prezent de epidemie (în special Guineea, Sierra Leone, Liberia şi Nigeria) şi continuă să își coordoneze demersurile la nivel internațional, în special cu statele membre UE, pentru combaterea răspândirii Ebola, după cum se precizează pe site-ul oficial. Ministerul a solicitat anterior misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare române din străinătate să transmită orice informaţii obţinute din surse credibile cu privire la deplasarea către ţara noastră a unor persoane care s-au aflat recent pe teritoriul statelor africane în cauză, informaţiile respective fiind puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de autorităţi cu competențe specifice în domeniu.

MAE a desemnat un reprezentant care să facă parte din Comitetul Naţional Ebola, instituit prin Hotărârea nr. 3 din data de 8 octombrie 2014 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. În prezent, pe website-ul MAE sunt postate atenţionări de călătorie prin care se recomandă evitarea călătoriilor în statele unde au fost înregistrate cazuri de infestare cu Ebola.