Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Tânăra generaţie este mai interesată de operele scriitorilor străini, decât de cele ale autorilor români.

Chiar dacă în era digitală nu se mai citeşte la fel de mult ca în perioada în care programul la televizor nu dura mai mult de câteva ore pe zi, cărăşenii nu şi-au pierdut interesul pentru lectură. Cei mai conştiincioşi rămân tot adulţii, însă nici tânăra generaţie nu stă departe de carte. Cu trecerea anilor s-a schimbat, dacă putem spune aşa, doar interesul cititorilor faţă de autorii autohtoni. Cei mai mulţi aleg să citească bestselleruri sau thrillere internaţionale care deţin recordul la vânzare. De exemplu, pe perioada verii, cei mai mulţi dintre utilizatorii Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ şi-au îndreptat atenţia înspre titlurile din literatura universală. Copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani au optat mai mult pentru titluri precum „Micuţele doamne“, de Louisa May, „Când mă vei întâlni“, de Rebecca Stead, „Tom inimă – curată şi ţinutul poveştilor întunecate“, de Ian Beck, şi mai puţin pentru cărţile scrise de autori români. Cei care au făcut totuşi această alegere au optat pentru „File din cartea naturii, de Ion Agârbiceanu sau „Întuneric şi lumină“, de Ioan Alexandru Brătescu Voineşti, şi mai puţin pentru poveştile lui Creangă, basmele lui Ispirescu sau poeziile lui Eminescu.

La categoria adolescenţi, preferinţele sunt variate. Potrivit declaraţiilor bibliotecarului Ion Bujor, cele mai multe romane împrumutate de adolescente pe perioada celor două luni de vară au fost cele dragoste şi poliţiste. „Clasicii nu mai sunt atât de ceruţi. Pe vremea mea se căuta mult Walter Scott, Alexandre Dumas sau Jules Verne, acum însă, scriitorii cu trecere la public sunt aceia care reuşesc să-şi vândă foare bine cărţile, cum este de pildă Lissa Price cu «Starters», a cărei protagonistă se confruntă cu urmările unui război biologic care a decimat populaţia de vârstă medie, sau romanul lui Marc Levy « Hoţul de umbre». Tinerele, aleg să citească, îndeosebi, cărţi de dragoste, în care scenele erotice sunt foarte bine descrise, sau romane poliţiste, după care, ulterior, s-au făcut şi filme. Deci, după părerea mea, s-a cam pierdut interesul pentru marii autori, fiind căutaţi aceia care nu au neapărat şi o scriitură de calitate“, a precizat Ion Bujor.

Dacă tinerele sunt atrase de romantism, printre preferinţele băieţilor ajunşi la vârsta adolescenţei se numără cărţile science-fiction, thrillerele sau cele cu vampiri, percum „Frăţia mormintelor“, de Daniel Easterman, „Instrumente mortale: oraşul de sticlă“, de Cassandra Clare, sau „Jurnalele Vampirilor“, de L.J.Smith, serie ce are mare succes şi printre tinere. Adolescenţii preferă să citească şi titluri ce au ca temă dezvoltarea personală, în timp ce adulţii au alte opţiuni. De exemplu, în ultima perioadă, aceştia au împrumutat de la biblioteca judeţeană cărţi pe teme istorice, alegând să îşi aprofundeze noţiunile legate de perioada interbelică şi despre personalităţile care au trăit în acea vreme. Nu au fost ignorate nici cărţile de gastronomie, cercetare şi călătorie.

La finele anului trecut, fondul de carte al Bibliotecii Judeţene ,,Paul Iorgovici“ număra aproximativ 290.245 de exemplare, sub formă de cărţi, publicaţii periodice şi documente audio – video. Însă, potrivit managerului instituţiei, acesta se va îmbogăţi în perioada următoare. „Peste 300 de titluri noi vor fi disponibile pentru împrumut în secţiile bibliotecii noastre până la sfârşitul lunii august. Titlurile achiziţionate au fost alese în funcţie de solicitările cititorilor, în special ale copiilor şi adolescenţilor, dar şi de succesul înregistrat de către acestea la târgurile de carte din 2014 şi 2015“, ne-a declarat Clara Maria Constantin.