Reactualizat la:

Băsescu la inspecţii de drumuri

Băsescu la inspecţii de drumuri
BĂILE HERCULANE – Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după ce a inspectat drumul care face legătura între Petroşani şi Băile Herculane, că sistarea lucrărilor echivalează cu “închiderea definitivă a zonei”, ceea ce dovedeşte că Guvernul nu este interesat de nevoile oamenilor.

 (2 comentarii)

Rectifica

După ce a văzut drumul la faţa locului, Băsescu a declarat că va solicita Parchetului să se deplaseze în zonă pentru a verifica cum “au fost îngropaţi banii publici”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Peste lucrările astea va trece o iarnă. Măcar lucrările de conservare trebuiau făcute. Mi-e greu să spun cine e vinovat. Dar pot să constat o iresponsabilitate majoră. E o birocraţie care trebuie desfiinţată pur şi simplu. Ceea ce se întâmplă astăzi aici e mostra birocraţiei din România”, a declarat preşedintele.

Potrivit lui Băsescu, odată cu sistarea lucrărilor la acest drum, într-o manieră pe care nu şi-o explică, această zonă este închisă definitiv şi în acest mod se demonstrează că Guvernul nu ţine cont şi de nevoile populaţiei.

Într-o analiză la faţa locului, Băsescu nu a exclus nici luptele politice care puteau genera sistarea lucrărilor, fiindcă, din punctul său de vedere, lucrările de aici nu afectează niciun metru din mediul înconjurător.

“Se pare că atitudinile mele înfurie pe toată lumea. Dacă spun cât de iresponsabil trebuie să fie cineva să sisteze o lucrare fără a ţine cont de lucrările de conservare, toată lumea va spune că e un atac la instituţiile statului. Dar instituţiile statului nu îşi fac treaba. Au îngropat sute de miliarde de lei”, a mai spus preşedintele.

Pentru tronsonul de drum executat până acum s-au cheltuit peste 700 de miliarde de lei vechi.

Comisarii Gărzii de Mediu au dispus, în 7 iunie, sistarea lucrărilor la Drumul Naţional 66A, întrucât constructorul lucra fără avizele şi acordurile de mediu obligatorii, deşi fusese anterior amendat. Construcţia DN 66A a fost contestată în mai multe rânduri de activiştii de mediu, care protestau faţă de “distrugerea” unui ecosistem pe care l-au calificat drept “unic în România”.

Drumul ar trebui să lege localităţile Petroşani şi Băile Herculane pe terasamentul unui drum forestier vechi clasificat de Guvernul României la rangul de Drum Naţional. Lucrările la sectorul 1 al acestui drum s-au încheiat în 2002 şi au ajuns până la Câmpu lui Neag, din judeţul Hunedoara, iar lucrările la sectorul 2 afectează deja Parcul Naţional Retezat, adăugau ecologiştii.

Lucrările la acest tronson au fost începute în anul 1999, când Băsescu era ministru al Transporturilor, iar primele fonduri au fost aprobate chiar de el.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou