Reactualizat la:

Bariera care va domoli nemultumirile

Bariera care va domoli nemultumirile
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEŞ – Introducerea parcomatelor în zona centrală a Caransebeșului a stârnit nemulțumirile unor locatari din zonă. Aceştia i-au cerut primarului Felix Borcean să vină la fața locului pentru a găsi o rezolvare pentru problemele apărute odată cu realizarea parcării cu taxă în zona străzii Mihail Halici.

Rectifica

„Am vizitat zona centrală a municipiului Caransebeș la inițiativa mai multor locuitori ai blocurilor din zonă, cu care am discutat problema parcărilor de reședință și a parcărilor cu taxă. Am ajuns și la o concluzie agreată atât de noi cât și de cetățeni, mai ales de cetățeni, și anume instalarea unei bariere care să delimiteze zona parcărilor rezidențiale de restul parcărilor care sunt deschise oricărui cetățean care dorește să parcheze în această zonă, evident contracost, cu același tarif orar de 1 leu. Bariera va fi instalată cât mai curând, este o barieră simplă, fără foarte multe complicații, cu telecomandă.”, a precizat, după dialogul cu locatarii, primarul Caransebeșului.

Tot la solicitarea locatarilor din zona Centrului Civic, nemulțumiți de zgomotul muzicii de pe terasele care funcționează vara, edilul a anunțat și o altă măsură care va intra în vigoare de anul viitor: „Le-am promis, și voi discuta și cu proprietarii de terase, că problema zgomotului va fi soluționată. Asta înseamnă că vom proceda ca în orașele civilizate, adică se va interzice muzica pe aceste terase.”, a adăugat Borcean. Nu în ultimul rând s-a discutat și despre reabilitarea energetică a blocurilor din zona centrală, idee agreeată de locatari.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
100 de momente esentiale din istoria romanilor
REŞIŢA - Azi, 21 septembrie, de la ora 16, Studioul Teritorial Radio România Reşiţa vă invită la lansarea [...] mai multe »
Carasenii, tot mai stresati si mai bolnavi
REŞIŢA - O analiză a dinamicii bolilor cronice, realizată în intervalul 2012 – 2017, arată că aproape jumătate [...] mai multe »
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
La Resita, in septembrie, pomii sunt in floare
REŞIŢA - Specialiştii spun însă că nu este nimic neobişnuit, iar acest lucru nu afectează în nici un fel [...] mai multe »
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou