Reactualizat la:

Banii europeni la start

Banii europeni la start
REŞIŢA – În 2008, aproape 200 de milioane de euro sunt disponibili pentru agricultorii români.

Rectifica

Aceasta este valoarea finanţărilor accesibile începând cu această lună pentru primele trei măsuri ale Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR).

Banii sunt destinaţi proiectelor care ţintesc modernizarea exploataţiilor agricole, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi silvice şi renovarea şi dezvoltarea satelor.

Conform unui comunicat emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), agricultorii se vor adresa oficiului judeţean, pe masa căruia vor depune cererea de finanţare şi documentaţia aferentă investiţiei. APDRP precizează că proiectele pentru aceste măsuri pot fi depuse până în luna august. Până la sfârşitul anului, ar putea fi lansată o a doua licitaţie de proiecte în funcţie de sumele disponibile.

Trebuie spus că beneficiarii proiectelor depuse pot primi prin FEADR sume de până la două milioane de euro. APDRP estimează că, pe viitor, alte măsuri ale FEADR vor putea fi disponibile în vederea finanţării. Este vorba despre seturi de măsuri disponibile din vara, respectiv din toamna acestui an.

Este vorba, în primul rând, de autorităţile locale dar şi de ONG-uri, instituţii de cult şi persoane fizice. Peste 103 milioane de euro aşteaptă să fie investiţi în infrastructura rurală, reabilitarea clădirilor de patrimoniu sau înfiinţarea de servicii pentru populaţia satelor.

Bani europeni

Procentul de finanţare poate ajunge şi până la 100% în cazul proiectelor de utilitate publică ce nu aduc profit. În ce priveşte cofinanţarea pentru modernizarea exploataţiilor agricole, aceasta variază între 50% şi 75% din valoarea totală a proiectului, iar un beneficiar poate primi finanţare nerambursabilă de până la două milioane de euro. Trebuie spus că, pentru aceste proiecte, Europa pune la dispoziţia agricultorilor români suma de 57 de milioane de euro.

Tot două milioane de euro pot primi şi beneficiarii proiectelor de investiţii care urmăresc prelucrarea cărnii, laptelui, cerealelor, legumelor, fructelor sau vinului. Banii europeni acoperă un procent de 50% din valoarea totală a proiectului fiind vorba despre o sumă de 33 de milioane de euro disponibili pentru proiectele de acest tip.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Torma, exclus din PNL cu 56 de voturi pentru
REŞIŢA - În şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL ce a avut loc joi, 18 iulie, 2019, la care au participat [...] mai multe »
Doar 37 de posturi sunt titularizabile
CARAȘ-SEVERIN - Aproape 400 de candidați au intrat în cursa pentru un post de profesor titular în judeţul [...] mai multe »
Va încurca sau nu noul tramvai?
REŞIŢA - Dacă în Govândari, tramvaiele îşi vor croi drum prin spaţiul verde şi parcările de pe Bulevardul [...] mai multe »
Proiectul bacului, mai tulbure decât Dunărea când plouă
CARAŞ-SEVERIN - Deschiderea punctului de trecere a Dunării cu bacul între Moldova Nouă şi Golubac este un proiect [...] mai multe »
Sistemul ro-alert, în noi teste
CARAŞ-SEVERIN - În perioada 18-30 iulie 2019, de la 10.00 la 12.00, în Caraş-Severin are loc o nouă rundă de [...] mai multe »
Ce a schimbat protestul împotriva Enel de la Măureni?
MĂURENI - În jur de o sută de cetăţeni ai comunei Măureni s-au adunat, în frunte cu primarul Brian Filimon, [...] mai multe »
Nu facem turism ca sârbii! Dar în satul Bigăr nu găsim Cascada Bigăr!
BERZASCA - Încă sunt aşteptaţi investitorii care ar putea să facă minuni în Clisura Dunării, pentru a atrage [...] mai multe »
Ion Chisălița, fostul primar de la Moldova Nouă, revine în politică
CARAȘ-SEVERIN - Și unde altundeva decât în PNL, Chisăliță fiind prezent la Timișoara, alături de senatorul [...] mai multe »
De ce nu se lucrează la Centrul Reşiţei?
REŞIŢA - Se estima că firma câştigătoare ar fi trebuit să se apuce de treabă în prima decadă a lunii iunie, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou