Reactualizat la:

Banii decid şi naşterile

Banii decid şi naşterile
REŞIŢA – În luna iunie 2009, în judeţul nostru, s-au înregistrat mai multe decese decât naşteri.

Rectifica


E atât de dezamăgitor faptul că tinerii
căsătoriţi aşteaptă ani de
zile să facă un copil. Alţii decid
că pot trăi şi fără copii.
Fenomenul nu e întâlnit numai la
oraşe, ci şi la sate. Cauza e
aceeaşi:frica de a nu avea cu ce să-l
întreţină. Dacă tinerii din mediul
urban se tem că-şi vor pierde locul de
muncă şi vor avea de suferit copiii, cei din
mediul rural nici măcar nu au un astfel de loc de
muncă.


Natalitatea scade, în timp ce numărul
deceselor creşte. Ajutorul dat de stat pentru
creşterea unui copil nu le sprijină prea mult
pe tinerele mame. Persoanele care intră în
concediu pentru creşterea copilului primesc, pe o
perioadă de doi ani, o indemnizaţie
lunară de 600 de lei sau, opţional, în
cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe
ultimele 12 luni.


La această sumă se adaugă alţi 230
de lei pe care mamele îi primesc pe o
perioadă de doi ani de la naşterea copiilor.
După doi ani, copilul primeşte o
alocaţie de 42 de lei, sumă care nu ajunge
nici pentru cumpărarea scutecelor. Conform
Institutului Judeţean de Statistică, în
luna iunie 2009, în judeţul
Caraş-Severin s-au născut 241 copii şi
s-au înregistrat 336 decese, rezultând un
spor natural negativ de -95 persoane.


Nici cei 200 de euro acordaţi celor care se
căsătoresc nu mai stimulează. Ce să
faci cu 200 de euro? Aşa că numărul
căsătoriilor încheiate în
judeţul Caraş-Severin în aceeaşi
lună a fost de 151, în timp ce
divorţurile au fost în număr de 39.
Totuşi, important e că naşterile au
înregistrat în luna iunie 2009
creşteri faţă de aceeaşi lună
a anului 2008, iar decesele o scădere. Astfel,
în luna iunie 2009 s-au înregistrat cu 29
de naşteri mai mult, respectiv cu zece decese mai
puţin faţă de iunie 2008.


Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou