Cel puţin aşa susţine Laurenţia Munteanu, inginer constructor în cadrul Direcţiei de Patrimoniu care a mai spus că „finanţarea va veni prin Programul de Reabilitare şi modernizare – 10.000 km drumuri de interes judeţean şi local“. Lucrările se vor realiza în perioada 2011 – 2020. „În cadrul acestui program, MDRT are calitatea de ordonator principal de credite, iar CJ este beneficiarul final. Pentru aceste obiective a fost aprobată prin hotărâre de CJ documentaţia tehnico-economică“, a mai spus ing. Munteanu.
Lista drumurilor judeţene ce vor fi reabilitate cu fonduri guvernamentale a fost publicată de Jurnal CS la momentul adoptării HCJ. Pe de altă parte, se doreşte continuarea lucrărilor contractate în 2009 şi anume reabilitarea DJ 581 Reşiţa – Giurgiova, DJ 582 km12+570 şi DJ 608 Caransebeş – Telescaun.
Pentru a evita efectele inundaţiilor, Compania Naţională de Drumuri – Direcţia Regională Timişoara a decis consolidarea a 12 poduri din Caraş-Severin. Este vorba despre podul peste pârâul Moniomel, peste Valea Eruga (Bocşa), la Bozovici pe DN57B şi peste râul Nera, Globul Craiovei sau la Naidăş.
Pe de altă parte, Compania Naţională de Drumuri îşi continuă Planul de acţiuni propuse pentru judeţul nostru. Dacă reabilitarea DN 6 ce leagă Domaşnea de Caransebeş este executată în proporţie de 99%, la variantele de ocolire a celor două localităţi mai este mult de lucru (cam 65%). Drumul naţional Orşova – Pojejena – Socol este şi el finalizat 80%, doar că s-a sistat lucrul din lipsă de fonduri. Despre drumuri bune în tot judeţul vom vorbi în 2020.