REŞIŢA – Peste 1.500 de elevi din Caraş-Severin vor beneficia de ajutor financiar pe parcursul acestui an şcolar.Tot mai puţini tineri se înscriu pentru a beneficia de ajutor financiar în cadrul Programului Naţional de Protecţie socială Bani de liceu. Dacă în 2010 şi 2011, au primit bani de la Ministerul Educaţiei 1.800, respectiv 1.601 de elevi din Caraş-Severin, în acest an, doar 1.579 de tineri vor primi, lunar, câte 180 de lei.
Conform listei publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi dintre tinerii care au depus cereri de ajutor financiar, 219, sunt elevi ai Grupului Şcolar Industrial Moldova Nouă. De asemenea, 129 de elevi provin de la Grupul Şcolar Forestier din Caransebeş, iar 124 de la Grupul Şcolar Industrial din Bocşa.
În municipiul Reşiţa, unitatea de învăţământ cu cele mai multe cereri, este Liceul Baptist unde s-au depus 46 de dosare de accesare a acestui program social.
La polul opus, doar cinci elevi de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ şi-au exprimat dorinţa de a primi 180 de lei, lunar. Tinerii vor beneficia de ajutor financiar pe toată perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat.
Lavinia Predescu