REŞIŢA – Oficiul Judeţean al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Caraş-Severin (fosta Agenţie pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) a primit 14 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, în sesiunea pentru finanţarea investiţiilor de modernizare a exploataţiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Dintre acestea, cinci reprezintă investiţii pentru construcţii motaj, iar nouă reprezintă achiziţii independente de utilaje agricole. Proiectele depuse în cadrul acestei măsuri de finanţare au vizat modernizarea fermelor de bovine (două pentru vaci de lapte şi una pentru creşterea viţeilor pentru carne), suine, achiziţionare de utilaje şi echipamente agricole, precum şi înfiinţare de plantaţii de mur.
Această primă sesiune de cereri de proiecte din acest an a fost lansată pe 20 mai şi a fost prelungită până în data de 31 iulie, marcând astfel prima cerere de proiecte cu finanţare din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2020.
La nivel naţional, fondurile alocate Măsurii 121 pentru această sesiune de finaţare se ridică la suma de 150 de milioane de euro, 35 milioane de euro fiind destinate fermelor de familie (din totalul sumei, un procent de 50% era alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice). Alte 15 milioane euro au fost alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic. Pentru exploataţiile agricole a fost disponibilă o alocare de 100 milioane euro (din totalul sumei, un procent de 50% era alocat fermelor vegetale şi 50% pentru fermele zootehnice).
Roxana Bălan Nafiru