CARANSEBEȘ – Voleibaliștii Caransebeșului și-au demonstrat încă o dată limitele pe terenurile adverse și au pierdut în fața penultimei clasate, U Cluj, în 4 seturi.
Dacă la nivel declarativ gugulanii au plecat la Cluj după puncte, realitatea din Ardeal a fost alta. Elevii lui Răzvan Parpală nu au reușit să obțină nici măcar un punct din cele trei puse în joc, după un joc foarte slab, în care doar în primul set și, parțial, în cel de-al patrulea au arătat ca o echipă ce vrea calificarea în primele 6. Primul set le-a aparținut bănățenilor, care s-au impus cu 25-19, însă clujenii, o echipă formată în marea majoritate din tineri jucători români plus fostul echipier al Banatului, experimentatul Borota, au întors rezultatul, câștigînd următoarele trei parțiale, 25-19, 25-20 și 28-26, scor final 3-1.
“Am arătat ca o echipă solidă doar în primul set. Apoi a intervenit nervozitatea în rândul jucătorilor noștri, nu ne-a mai ieșit jocul, nu am reușit să blocăm aproape deloc falsul clujenilor. S-a resimțit și lipsa centrului columbian Leandro Mejia, care a avut nevoie de infiltrații la genunchi și nu a putut fi folosit în această partidă. Din păcate, venim fără niciun punct dintr-o deplasare unde ne propusesem puncte, sper să facem un joc mult mai bun cu CSM-ul”, a declarat managerul clubului gugulan, Cornelia Vlaicu.
În urma eșecului de la Cluj, Banatul staționează pe locul 8, cu 17 puncte, și va juca sâmbăta viitoare, pe teren propriu, cu CSM București.